vineri, 18 iunie 2010

Cavaler(i)

Am trecut prin faţa lor, stăteau pe-o bancă. Eu m-am aşezat lângă ei sau ei lângă mine? Nu ştiu, dar sunt în spatele meu. Îşi bârfesc un coleg. Nu ştie cum să se poarte cu fetele. Dar ei ştiu. Şi ştiu. Tot drumul.

Vânt, nori de ploaie, ploaie, nesincronizare, am întârziat. Sala, sunt înăuntru, feţe noi, atât de mulţi suntem la curs, atât de mulţi au lipsit? Intru. ??? Dau să ies, am greşit sala, de unde să-i iau? A ieşit un nene, să mă ajute (prea vorbăreţ), n-ai un nr de telefon? nu sunt colegii mei - Stop! Ba da, sunt colegii mei ... - măi copii măi.
Cealaltă intrare în V, unde-am ţinut primul curs. uite-i, stau cu toţii la uşă. Aşteptăm cheia. Plouă. Şi-mi face loc. Să nu mă plouă. Nu ştiu dacă m-am şi înroşit, dar de fâstîcit m-am fâstîcit: şi-aşa sunt udă. Emilian zâmbea în spate, poate şi alţii, poate nu avea nicio legătură cu mine şi al meu cavaler.

Nu mi-am luat rămas bun, nu m-am apropiat de nimeni, n-am învăţat nimic. Cavalerul meu i-a salutat pe băieţi. Poate e mai uşor ca băiat.

Niciun comentariu: