duminică, 7 noiembrie 2010

Am un batalion de postrări nefinalizate, cei mai ciudaţi ochi albaştri pe care i-am văzut vreodată şi multă nelinişte. Nu ştie nimeni în afară de mama, iar ea ocoloşte subiectul. Poate nu-i vine să creadă. Poate speră că mă răzgândesc. Sau că se răzgâdesc. Îmi pare rău că n-am vorbit cu voi, că n-am spus servus, că nici măcar n-am zâmbit. Aş fi vrut să ştiu dacă mă vedeai sau vedeai prin mine, dacă a fost ceva sau a fost doar în mintea mea. A devenit obişnuinţă, dar prea mult fum, prea puţin aer, prea multe scrisori, prea multe ore îmi spun că am ales bine. Pe tine nu te-am ales.

Niciun comentariu: