duminică, 17 iulie 2011

M-am trezit buimacă, am visat urât. Apoi linişte. De ce atâta ură, invidie? Parcă nu eram aşa. Şi nici nu am de ce să fiu. Fără comparaţii.
Rufe de călcat, gogoşi, rufe de întins - atâţia oameni amărâţi, bolnavi, chinuiţi, puternici - rufe de călcat, gogoşi, peltea în borcane, mergem în staţie, mama.
Îmi vuieşte capul: Australia!? (I say to myself) what the fuck!?, încerc să reprim un I'm no good.
tvr2, Ma che ci faccio qui!, interrail.
Furtună. Ieri ne-a ocolit. Are dreptate mama, cât e ea aici nu plouă : )
Ce mi se pare extraordinar? He made friends with his past, sau cel puţin aşa pare (acum, cu un bebe, nimic nu mai contează) şi pentru asta n-a fost nevoie de vreo mutare la Bucureşti, izolare, fugă, din contră, îşi împărtăşeşte viaţa pe blog. Atunci eu de ce n-aş putea?

Mâine dimineaţă ar fi o zi numai bună pentru alergat...

Niciun comentariu: