vineri, 21 decembrie 2012

Stuck!

Nici acum nu-mi vine să cred că încă sunt aici, că nu am bilet spre casă şi că mâine merg la autogară doar cu speranţa.
Mă simt ca-n singur acasă. Când am spus că l-am văzut de prea multe ori ca să mă mai uit şi anul acesta, nu mi-am imaginat că mi s-ar putea întâmpla şi mie. Măcar de m-aş distra la fel de mult. Am o lună jumate şi nu mi-am făcut niciun prieten.

miercuri, 19 decembrie 2012

Sfârşitul lumii vine şi altfel... (Ei cu şantierele, eu cu plata pe care n-o aşteptam decât la anul, cu dl S.)

Later edit: se pare că toate problemele se rezolvă (3 îşi iau banii, nr. 4 este în drum spre casă, 5 cred că a plecat, sper că şi-au primit şi ei banii, iar 6, poate aşa a fost să fie, poate voi fi eu cea care-i dă banii până-şi primeşte salariul), mai puţin încurcăturile mele... 
I want to go Home!

Later later edit: am spus ce-am greşit, cum am lăsat ambele foi în dosar, a spus că nu e grav, mi-am luat o piatră de pe inimă.
Liebe K., danke! Şi-a făcut griji pentru mine. A fost la noi, vineri se întoarce acasă.
Mi-a dat like, primul like de când i-am dat add, urrrrraaaaaa, chiar dacă este in a relationship.
Şi-am vorbit şi-acasă. E bine să vb cu cineva, singurul lucru pe care nu îl înţeleg este de ce, mamă, după toate câte ţi-am povestit, te miri că nu vreau să mai rămân.

Am refuzat o masă în oraş. Un lighean de aripioare, ale tale arătau mai faine, Mari. Şi-mi zboară gândul la mănăstire, sfârşitul lumii nu e vreo calamitate, vine din noi în toată nebunia asta. La mănăstire - acolo rămăsesem în eat, pray, love şi era tot pe vremea asta; n-am mai citit de când sunt aici. N-am mers nici la patinoar...
Ce-ar fi să facem Anul Nou la mănăstire? Mie una mi-ar plăcea. Numai să ajung acasă...

Mâine e 20. Am uitat... Aş vrea să fiu şi eu cu voi.

luni, 17 decembrie 2012

It's been a bad day

Începând cu tipa care mi-a răspuns în scârbă "cu metroul, doamnă", sau poate aşa era vocea ei, sau poate era în afara programului şi nimănui nu-i convine să fie deranjat ... cu 5 minute după ora 5pm!?, sau ... m-a scos din minţi! Şi terminând cu al doilea telefon neinspirat, dl S, "m-aţi lăsat fără servici", poate-au fost vorbe spuse la nervi, sau poate, într-adevăr şi sper din tot sufletul că nu, eu sunt de vină. Şi-am luat ţeapă la cafea! La Lidl e cu 20 bănuţi mai ieftină, x7 = 1,40. Şi cu cel care nu răspunde la mail-uri decât dacă are nevoie de ceva şi în rest se fofilează!
Nu vreau decât să-mi spună când plec, să vină ianuarie, s-o-nvăţ pe tipă şi să merg acasă.
Chris Rea, Driving home for Christmas.

sâmbătă, 15 decembrie 2012

Sfârşitul lumii vine din vest.

PS: anul trecut plecam acasă. Acum mă număr şi eu printre cei care vor pleca abia in 20, 22.

joi, 13 decembrie 2012

12.12.12

Nu ştiu de ce voi vă agitaţi. Pentru mine controlul început ieri e cel mai liniştitor lucru din ultima lună. Poate dacă eram în Statele Unite, unde statul poate da năvală peste tine după bunul plac, dar aşa... N-am mai avut atâţia oameni în jurul meu de la seara koreană. Şi au fost foarte drăguţi, inclusiv tipa : ). Că nu ne primim banii? Pe Robert l-am împrumutat de mai bine de un an şi acum e în concediu în Italia... Că s-ar putea să-mi petrec sărbătorile aici? Nu cred, dar nici măcar asta nu mă mai îngrozeşte. Iar ei sunt foarte calmi, am vorbit astăzi la telefon de parcă nimic nu s-ar întâmpla.
N-aţi vrea să ştiţi cum am ajuns aici: de la 1000, în Düs, locuinţă, maşină dacă am carnet, asigurare de sănătate, la e prea frumos să fie adevărat! cum se numeşte firma? îi cunoşti? pleci aşa? cum o lăsaţi să plece? baftă! dacă vor un rinichi, să negociezi! să nu dai buletinul! să nu accepţi nimic, dacă îţi oferă de băut! numere de telefon, persoane care ar putea să-mi sară în ajutor în caz de ceva, la dacă mă aşteaptă altcineva la aeroport şi-mi spune că e din partea lor? nu merg!!! la poate nu, de ce-ar mai vrea o tipă, dacă n-ar fi pe bune la e la parter, dar dă spre curtea interioară. curtea interioară nu e-nchisă?!?, la lucrăm şi sâmbăta? aici lucrăm tot timpul! Să continui? Prima săptămână am fost terorizată de propriile-mi gânduri, a culminat cu prima zi cu adevărat liberă, duminica în care-am luat pentru prima dată oraşul la picior. 
Acum sunt liniştită. Statul ştie că existăm, eu ştiu că statul ştie că existăm.
Vreo idee ce troller să-mi cumpăr?

miercuri, 12 decembrie 2012

O lună...

luni, 10 decembrie 2012

Sunt aici de 4 săptămâni, despre asta vroiam să scriu, dar iată-mă scriind despre ea, ea care nu e din cale-afară de frumoasă, dar are un ten perfect, ea care nu e nici înaltă, nici suplă, dar care te-a fascinat, ea, tipa fotogenică alături de care ţi-ai petrecut ziua de plajă, ziua la bâlci şi cu gândul la care ne-ai lăsat fără mijloc de transport. Ea care la începutul verii era logodită şi făcea planuri de nuntă, iar acum are un altul. 
(Povestea ei nu-i chiar atât de simplă, viaţa a încercat-o şi urmele se văd, dar asta-i altă poveste...)

Nu mi s-a părut, nu mi se prea pare când vine vorba de aşa ceva, vedea în tine ce vedeai şi tu în ea, atunci nu putea, acum, probabil, nu poţi tu. Sau, poate, timpul vă va uni.

Undeva am greşit şi eu, morocănoasa, plângăcioasa, cea care vroia acasă, ai încercat să mă înveseleşti şi-atunci, pe drum, m-am închis şi mai mult în mine, iar în Olanda am renunţat amândoi. Te-ai întors spre ea, vorbăreaţa (mult prea vorbăreaţă pentru mine), cea cu care fusesei, am aflat mai târziu, la cofetărie.
Aş vrea doar să ştii că eu aş fi rămas dacă aţi fi decis că asta vreţi, tu, Anca şi Edi, nea J şi nea V, Costică. Aş fi găsit un internet cafe să-mi termin traducerea sau aş fi amânat, n-ar fi fost prima oară. Aş vrea să ştii că m-a rugat să-ţi spun să plecăm (i-era frig, nu vorbise acasă). Ştiam şi i-am spus şi ei că dacă te voi ruga, o vei face. Şi ştiam că nu asta vroiai. Şi oricât de rău mi-a căzut că aveai ochi doar pt ea (oricum, nu mai rău decât replica de final, când te-am rugat să dai drumul la căldură şi mi-ai răspuns: căldură în portbagaj), aş fi stat.

Ce bine că avem facebook şi ne refacem viaţa dintr-un click. Ştergem poze, ştergem relaţii.

Vorbind de lup, e vorbăreaţă şi pe facebook : ).  1 comentariu.

PS: da, sunt geloasă.

joi, 6 decembrie 2012

Vreau şi eu acasă!


Buried

Şi m-am uitat la primul film de când sunt în Düsseldorf. Întâi am simţit un rău în stomac. Am stins lumina, era aproape 12, am simţit că mă strâng pereţii. Am aprins veioza. Îmi curgeau lacrimile pe obraji. Reacţie întârziată. Celălalt nu era viu. N-au salvat niciunul! A durat ceva până am stins iar veioza, am inchis ochii, i-am deschis, e beznă, pe perete sunt dungi orizontale de nici eu nu ştiu ce. Am sărit ca arsă. Nu trăsesem oblonul. În blocul din faţă cineva a aprins lumina şi pătrunde prin jaluzele. Am tras oblonul, am stins veioza, am adormit.
Mă tot gândesc la bunica, la cum am citit pe net că omul trebuie lăsat să moară şi nu ţinut în viaţă cu forţa, aşa cum mânca ea doar de dragul nostru. Şi-am spus-o cu voce tare şi mă întreb dacă a auzit şi mi se pare îngrozitor. Atunci simţeam un fel de nerăbdare, nu vroiam decât să se termine. Dar e o viaţă de om în joc, ceva ce nu mai poate fi adus înapoi odată ce s-a stins. Şi mi-e dor de ea. Şi mi-e frică de moarte.
Şi parcă nici mama n-a avut timp de mine zilele ăstea. Alaltăieri scria, am crezut că pe facebook şi mi-a picat rău, dar îşi făcea tema la curs. Iar ieri a adormit până am vorbit eu cu George. Dar astăzi mi-a trimis câte ceva pe mail. Aştept să vorbesc cu ei.
Am vrut să fac biscuiţi cu miere... Am încercat ciocolata de casă cu lapte condensat (care se îngierbântă - vorbeam cu George pe skype în timpul ăsta), am mânjit toată bucătăria, n-am avut tel să o bat 3 minute, cum scria în reţetă şi nu se întărise nici azi. Dar pentru asta am mâncat aproape 200g ciocolata de menaj cu 300ml lapte condensat. Mi se ridică păru-n cap numai când simt miros de ciocolată. Bleah! Şi vroiam să merg la nu-ştiu-ce despre ciocolată...
La vecina venise moşul aseară. Probabil băbuţa cu căţelul. Ieri erau amândouă pe hol. Avea o punguţă atârnată de clanţă. 
Mi-e dor de casă.

luni, 3 decembrie 2012

Mustafa

Îl văd şi acum. Dacă atunci mi s-a părut înficoşător, acum mi se pare posibil şi justificat. Bolnav cu nervii nu înseamnă nebun. Anormal. Ce înseamnă normal? Tot ceea ce nu ţi s-a întâmplat. 
Am ajuns ca el, prima reacţie e să-mi trec  mâinile prin păr, mai demult doar aşa, acum un scărpinat nervos, ca înainte de prima seară de teme, la o săptămână (sau două) după ce am plecat, rateu, asta mai lipsea, să transmit starea mea unui copil.
Din acea seară mi s-a părut fals, mai fals, bolnav, cum vorbea mereu frumos şi întreba ce facem. Nu mi se mai pare. Aşa le vorbesc şi eu şefilor de şantier. La spun mereu şefi de schimb, aproape 3 luni şi n-am reuşit să trec peste. Aşa făceam şi acasă: când luam sau mi se părea că iau un şut în fund dintr-o parte, îmi revărsam toată blândeţea asupra altcuiva. Ştiu că o dată a fost George. Acum se revarsă asupra lor. Nu-mi pare rău. Aş vrea să vină din inimă.
Şi-n rest îmi vine să urlu, fiecare mail mă scoate din minţi, acel "logic" plin de superioritate, cuvintele scrise cu litere de tipar, care par să se răstească la mine şi greşelile de ortografie, impresia că nimic nu e bine. Ştiu, o parte e doar în mintea mea. Am nervii-n pioneze. Vreau acasă şi mi-e groază că iar e motiv de păhărele.
Ion e singurul cu care am putut vorbi, singurul căruia am avut curajul să-i spun. Şi o uşoară aluzie lui Ke, nu c-ar fi fost nevoie, era evident. Dar lucrurile păreau să se aşeze când am plecat, acum s-au dus iar dracului.

vineri, 30 noiembrie 2012

Dar acum aş face ceva bun. Ceva dulce şi-o friptură, ceva să-ţi ia ochii şi să-ţi lase gura apă, ceva să împart cu alţii.

vineri, 9 noiembrie 2012

If I were to disappear today, tomorrow, I'd sit dumbassed, not knowing what to do, how to say goodby or put my things in order. And this sucks.

joi, 8 noiembrie 2012

prea frumos să fie adevărat

miercuri, 7 noiembrie 2012

could this be it?

marți, 6 noiembrie 2012

Pentru că nu mă angajează nici dracu',
pentru că aşa sunt eu, proastă,
pentru că mai există, se pare, firme serioase,
pentru că altceva nu ştiu să fac,
pentru că îmi stă pe creieri că stau pe capul vostru,
pentru că oricum nu ies din casă,
pentru că mă min singură că lucrez.

Pe baricade/home office

Încă 2 pagini (din 7) şi-mi vine să mă urc pe pereţi!!! Mă mănâncă degetele să intru pe facebook, aş citi, aş exersa acorduri, aş croşeta, tricota, plia hârtie, ieşi, alerga, ţipa.
Când am timp, îl las să se scurgă, când n-am, intru în criză de timp şi trece şi mai repede.
Iar mâine aş vrea să repetăm anotimpurile şi câteva verbe.
Şi nu-mi mai place fondul roz.
Nici faptul că mă strâng blugii.
thank you, kid. you made me smile.

luni, 5 noiembrie 2012

Are cutie de rezonanţă.

joi, 1 noiembrie 2012

Learn to dance

Crash course

3 basic steps
box ( - > Waltz: baiatul incepe cu stangul, fata cu dreptul), 
triple ( - > polka) and
rock ( - > salsa) step
- man begins with left + forward, woman uses the right
- rotate counter-clockwise
- follow the man
- a step = actually shifting weight = > very small steps
Rumba
- > still box step, but: slow, quick-quick, slow
Cha cha cha
- > rock step (on beats 2 and 3) + triple step (beats 4 and 1)
Swing (asta dansa tipul!?!)
- > 2x triple + 1x rock
Salsa
- > rock step + closing step (feet come back together) = quick-quick slow



luni, 29 octombrie 2012

Dear John

Hai la noi, am făcut clătite. Mergi mâine la muncă! (Eşti 3, nu?)

Op. Manag. - Variety

costs of variety: production and distribution
might be overwhelming for the customer (you tell me!)

duminică, 28 octombrie 2012

sâmbătă, 27 octombrie 2012

Despre...

de toate şi nimic. Dacă tot m-am gândit la domn doctor azi: suprarenalele.

vineri, 26 octombrie 2012

I've earned my first buck aka am terminat traducerea. Sf. Dumitru. Cursul de design.

miercuri, 24 octombrie 2012

Marius
Nu mai dau vina pe nimeni. Nici pe el, nici pe tine, nici pe mine. Maybe it just wasn't ment to be. Poate ar trebui să plecăm fiecare în treaba lui. Doar că mi-e groază ce s-ar întâmpla cu tine. (Imaginea unui bătrân schilodit de boli, slab, fără dinţi, fără minte.Şi-a băut-o în zile de singurătate). Şi mi-ar părea rău. Nu asta meritai! Şi noi am greşit! Cât despre celălalt bătrân. Nu mai contează. Plec la ciuperci.
DOAMNE, APĂRĂ-MĂ DE PRIETENI ŞI FAMILIE, CĂ DE DUŞMANI NU MI-E FRICĂ

marți, 23 octombrie 2012

back in business!

luni, 22 octombrie 2012

Eat, pray, love - India

Mi-am reluat lectura. Aş vrea să merg mâine la bursa locurilor de muncă. Oare ar veni cu mine? Sau: vreau oare să meargă cineva cu mine? Nu m-am spălat pe cap. Arăt ca naiba.

din seria "meditaţii"

stuck
in a moment
can't get out of it
(aveam exerciţii pregătite
but my mind went blank
şi am bâjbâit
low, low, low)

duminică, 21 octombrie 2012

Caut scuze ca Raul. Deşi n-ar tb. A fost alegerea mea să plec şi atunci ştiam exact de ce, chiar dacă nu puteam să explic. Nu vreau să-mi plângă nimeni de milă. Mi-e doar ciudă că nu fac ce vreau şi ce trebuie, acum că am timp. 
Nu sta pe gânduri, treci la treabă!

Operations Management Week 3 (Review)

OEE - overall effectiveness, ROIC - return of invested capital, line balancing

Course 2. Introduction to Genetics and Evolution

Prof. Noor has a great voice.

sâmbătă, 20 octombrie 2012

Sibiu

Sunt norocoasă!
Mă gândesc la voi, băieţi. Şi la noi, am lăsat atâţia ani să treacă.

vineri, 19 octombrie 2012

Mari. şi munţii

Şi gândul îmi zboară înapoi. Fiecare ar vrea să se întoarcă. Sau cel puţin să fugă de-aici. Să alerge. 
Stadionul nostru e acoperit de gazon. Merge şi verde, poate înlocui cărămiziului care te purta în jurul stadionului scăldat în razele soarelui. 
Copiii au terminat antrenamentul, un nene aleargă, deja a dat o tură. Noi am văzut apusul la cetate; cât de frumos e, a fost nevoie de stăini că să revedem locurile. Mâine plecăm la Sibiu.
Aş vrea să vorbesc cu nenea, să alergăm împreună.

miercuri, 17 octombrie 2012

guilt

E aiurea să merg doar eu. Nu mă simt bine. Sunt prea agitată. Încerc să fac pe plac. Mă simt stingheră - şi uite-aşa nu m-am spălat pe mâini înainte de masă...
Dar mi-ar plăcea să mergem şi pe Transfăgărăşan. 
Sâmbâtă Sibiu.
Ar fi cazul să fac şcoala de şoferi. Şi să mă întorc la lucru?!

luni, 15 octombrie 2012

1 lună

4 săptămâni. Pontatorul nu vroia să piuie la intrare. Cineva mi-a spus (curaj?) mişcă legitimaţia. Probabil Adi, primul meu coleg de serviciu, tipul cu cei mai tari adidaşi, tipul care-mi ţinea loc lângă el în bus şi vorbea tot drumul, tipul lângă care nu vroiam să stau tocmai pentru că vorbea cu mine. e un semn! Am trecut prin hala 1, colegii mei, am ieşit (oare atunci m-am întâlnit cu dl. Antal?) ca să merg la J (sau doar să-mi limpezesc gândurile? vineri n-am avut curajul, sfârşitul de săptămână a fost lung - ar fi fost şi dacă nu era ziua mea - mi-am spus că dacă nici luni n-am puterea să duc până la capăt...), Adi şi colegu' (în cele 3 săptămâni n-am reuşit să le învăţ numele sau le-am uitat între timp), mă provoacă să spun ceva, tac, I've made up my mind, merg la J, de-acolo nu mai există cale de întoarcere!
M-am despărţit de ei, am mers singură până la J, dimineaţă de toamnă cu cer senin, inspir adânc. 
Nu găsesc biroul, întreb un nene, înţeleg cu totul altceva, dau să ies şi-mi spune că pe stânga în hală, văd semnul, mare, urc, nu pune mâna pe bară!, funingine - normal, doar suntem la forjă! - ce mai contează.
Domnul de la J, nu-l voi uita mult timp de-acum încolo. Sper să nu-l uit niciodată! Mi-ar plăcea să-l întâlnesc din nou.

R. vroiam să-mi dea ceva de făcut, a renunţat.
Am dat cererea la semnat, apoi timpul s-a scurs agale, tot mai încet spre ora 17. Iar la Personal, ce bucurie, nici azi nu scap! Fac eu şi cafea, dau la semnat fără să mă mai gândesc că deranjez, nothing to lose, dac-aş fi putut fi aşa mereu... 
În tăviţă e amenda pentru bus, ce chestie, tocmai azi.
Nu mai ştiu pe cine-am întâlnit în acea zi de luni, început şi sfârşit în acelaşi timp. Schumi, cum îi spuneau copiii, şi şeful de schimb (poate mi se pare, dar de când i-am spus, vineri cred, că eu am 6 mii şi nu demisionez - which I did - nu mă mai înghite; sau poate aşa e el...). Nenea Manea la maşina lui cu prea mult şpan, aceeaşi figură de om (deşi nu mi-a picat bine când a lăudat-o pe d-na Gabi +> 1. nu-mi prea place să fiu criticată 2. fiecare învaţă altfel 3. nu poţi fi pe placul tuturor 4. nu sunt perfectă 5. dă întotdeauna ce ai mai bun), am râs, mult, atât de mult că i-am făcut invidioşi pe colegii lui mai tineri (probabil se întrebau cum de vorbesc şi râd cu el, iar pe ei nici nu-i bag în seamă). - E atât de mult loc în hala asta, nu poţi să nu observi, ai loc să respiri. Nenea macaragiul, i-am dus cererea semnată, era lângă Gabi, ce faci?, tare, vesel. N-a fost răspunsul pe care îl aştepta. Am râs cu amenda. R., şefii de schimb: dl. Stan, şmecheraşul, mândru că şi-a făcut temele - foarte bine!, dar nu mă (mai) interesează - continuă, R. îl opreşte: Co nu mai stă la noi. - Unde pleci? Şefuleţul meu, încă un motiv să rămân, după domnul de la J.

Iar vineri am încheiat. Definitiv şi irevocabil. Cu speranţa că mă va suna Cami după 1, după 8. Şi-a trecut şi-a treia săptămână, de dimineaţă am aplicat la 5 posturi, a trebuit să-mi dea Cristina peste nas cu şomajul tehnic (oare şi secretara e în şomaj?) ca să trimit mesajele fără să stau prea mult pe gânduri.
A doua săptămână am început-o cu drumul la Braşov, am râs, am obosit, m-am posomorât. Au urmat prăjiturile (biscuţii, tortul meu, savarinele şi iar biscuiţii, ...), ideile de mobilă de bucătărie, prima zi de meditaţii, drumurile la dentist şi la Penny (măslinele şi carnea la cutie), bucătăria, certurile, tapetul şi elasticul de la pantalonii de pijama. Am râs cu tata, înainte am râs cu mama. M-am întâlnit cu Doru, îl visasem noaptea. 
Şi-a-nceput săptămâna cu numărul 4. Friguroasă, cu tema la Operations Management şi saltul lui Felix Baumgartner. 

Am o lună şi ar fi cazul să încep să mă bucur de timpul liber, să vorbesc odată cu profesorul de chitară, să termin cartea (cărţile), să ies din casă, să merg la bunicu'.
Ce-aş vrea să merg şi eu la meci. Întâlnim Olanda la Bucureşti, după ce săptămâna trecută am câştigat la Istanbul. Băieţii au fost 2, oare l-au prins pe Murat?

duminică, 14 octombrie 2012

Despre

saltul lui Felix Baumgartner 
şi
articolul lui Dan Purice.

PS: să te laşi
pe mâna
unui bătrânel
de 84 de ani
când sari
de la
38 km
...
la ce sunt buni
bătrânii!

joi, 11 octombrie 2012

Amendă

@G: De unde ştii? (Tu erai cel care întreba, nu eu!?) Dar totuşi: de unde ştii că urma să plec în Bulgaria? De ce te-ar interesa? Şi ce-a fost cu acel puteai să mai aştepţi puţin ? Era legat de schimbarea şefului, de muncă sau era altceva? Oare de ce nu te las să vorbeşti? Vorbesc prea mult!
@M: Îmi pare că te-am repezit pe facebook. Aş lua oricând liftul, în şosete, până la uşa ta. Prefer să vorbim faţă în faţă. Dar încerci să te apropii. Şi n-ar fi corect. This happened before. Cu voia mea, cu voia ta.
L-am plătit (amenda) şi eu prima (eu fiind un el). Mor după voi
Cât despre gaşca de departe. Mi-e dor de voi. Şi mi-e ciudă că nu vin la voi. Cale de întoarcere oricum nu mai e: au secretară. Într-un fel e-o eliberare: doar oamenii îmi plăceau, iar dacă într-adevăr, în viaţă te întâlneşti de două ori, ne vom mai vedea, domnu' de la J.; sper doar să se întâmple curând. Şi mi-am atins scopul: aş reuşi să fac pontajul, ştiu cum merge cu fişele de post, şcolarizările şi auditul intern, am învăţat câteva şmecherii în excel.
Surse de venit pentru ONG-uri

- cotizatii membri
- donatii
- 2% din impozitul pe venit
- sponsorizari (bani, bunuri, servicii) din partea companiilor
- fonduri nerambursabile (proiecte finantate de UE, autoritati publice, institutii guvernamentale straine, fundatii si organizatii internationale)
- subventii pt unitati de asistenta sociala (Legea 34/1998)
- venituri din activitati proprii (vanzare martisoare, felicitari ... facute de copii, taxe de participare la evenimentele organizate de ONG)
Etapele constituirii unui ONG

- minim 3 persoane fizice si/sau juridice
- contabil (cu contract prestari servicii)
(- cenzor, voluntari)
- costuri: cca 1000 ron, dintre care vreo 600 = patrimoniu initial (cheltuielile se inregistreaza pe firma)
- ONG-urile nu platesc impozit pe venit pentru donatii si sponsorizari



1. Rezervare denumire (valabila 3 luni) la Ministerul Justitiei
- cerere la Min. Just. (solicitantul ...., categoria pentru care se solicita verificarea: asociatie, fundatie, federatie .....) + dovada achitarii la Trezorerie a taxei de 5 ron

2. Sediul - poate fi locuinta unuia dintre fondatori (trebuie sa fie proprietatea acestuia)
- declaratie la notar (sunt de acord ca in imobilul ......... sa functioneze sediul asociatiei non-profit ..........)

3. Act constitutiv si statutul asociatiei (scop si obiective) - vreo 6 exemplare autentificate de notar

4. Patromoniul initial - cel putin salariul minim brut pe economie (depozit bancar)

5. Cazier fiscal fondatori (valabil 30 de zile) de la Trezorerie
- copie buletin + taxa eliberare cazier

6. Dobandire personalitate juridica - dosar la Judecatoria pe raza careia se afla sediul
- se recomanda prezentarea la judecarea cererii

7. Sentinta civila (inscrierea judecatoreasca) si Certificatul de inscriere in Registrul asociatiilor si fundatiilor - cerere la Judecatorie (se solicita 4-5 copii autentificate)

8. Certificat de inregistrare fiscala (Cod fiscal) de la Finante

9. Stampila. Chitantier (eventual facturier)

10. Cont bancar

Inregistrare la Camera deputatilor

marți, 9 octombrie 2012

Viaţa mea s-a transformat într-un şir nesfârşit de liste. Nu-mi place. Make friends with your past, then you can leave it at last. Dar cum?

luni, 8 octombrie 2012

În lucru

Cam aşa m-am simţit astăzi...
[sigh]
Nu ştiu ce să fac. Ştiu că timpul trece - ofertele de vacanţă în Grecia (69 euro de persoană, 7 nopţi cazare, transport cu autocarul :((( au dispărut - ştiu că asta ar putea fi şansa mea, ştiu că aş putea să fac ceea ce dvs. nu aţi făcut atunci când aţi fi avut ocazia, dar nu ştiu ce vreau. Ştiu că nu vreau să rămân aici pt că nu am unde să ies, nu am prieteni, nu lucrez. Şi nu vreau să mă întorc la Sch. (nu-mi plac programul, sarcinile de lucru, "in a relationship" - parcă am mai citit asta cândva şi oricât m-aş bucura pt că aşa tb să fie, tot simt, la fel ca atunci, că doare; nu ne potrivim, dar...). Dar Wup, oricât de mult mi-ar plăcea - dragoste la prima vedere, am sperat să fie acela oraşul şi nu altul, cu toate că pe net nu avea un renume prea bun - nu are munţi. Şi voi fi singură după ce plecaţi. Ce mult aş vrea să fiu mâine acolo! Iar cât sunteţi acolo, aţi putea să mă ajutaţi să-mi găsesc o locuinţă. Mâine trimit CV-uri.

duminică, 7 octombrie 2012

Course 1. Operations Management (Weeks 1 and 2)


- flow rate, flow time, inventory
- bottlenecks
- Little's law: I = Fr x Ft (average)
- inventory turns - rularea capitalului
- why do we need inventory? make-to-stock vs make-to-order

vineri, 5 octombrie 2012

I love you guys!
(întâlnirea de la Penny,
picknick-ul din dormitor
şi videoconferinţa.
bucătărie în nocturnă)

joi, 4 octombrie 2012

Divergenţe/ nepotrivire de caracter
şi plăcintă cu mere.
A treia zi de teme,
1/2 + 1 oră amânată.

Îmi descleştez degetele pe
twinkle, twinkle, little star,
 smooth criminal merge un pic mai bine
...Chef, ich schaff's doch noch!

miercuri, 3 octombrie 2012

looks like a flea, 
jumps like a flea ... 
darn! 
de unde să-l fi luat?

marți, 2 octombrie 2012

bad teacher?!

luni, 1 octombrie 2012

Viel zu viel

Mă mir că n-a tulit-o din bucătărie cu mâinile în aer, ţipând Nuuuuuuuuuu maiiiiiiiiiiiiiiii vreauuuuuuuuuuuuuuuuu!!!!!!!!!!!!! I sure would've! Nu ştiu unde mi-a fost capul, e clasa a V-a şi face germană de 2 ani, ce ar putea să ştie din 2-3 ore pe săptămână? Şi eu i-am împuiat capul cu atâtea cuvinte...
Şi-apoi R. Chiar a plecat! Îmi vine să râd (pt că ai plecat, pt că vrei să te învăţ germană) şi-mi vine să plâng (dacă mai stăteam..., eu aveam de gând să rămân cât mai stăteai şi tu). Ce-ar fi să ne întoarcem amândouă? Gabi, mi-e dor de voi.
E trecut de 10 şi (de unde eram praf acum sclipesc pe autobuz) am 2 copii la meditaţii, un începător şi-un avansat. Nu ştiu de unde să încep, prea multă lume online pe mess, pe facebook, prea multă lume într-un timp atât de scurt. Vineri, sâmbătă, chiar şi ieri şi azi am aşteptat telefonul care urma să mă trimită pentru 3 luni în Bulgaria, la cei mai puţin norocoşi, cum spunea articolul. Am aşteptat cu speranţă şi groază, nu eram gata să plec şi mă bucur că am scăpat. Meditaţiile - mă ascund în spatele lor, mă mint că am servici; poate am! Nea J. şi-a lui d-na translator cu dicţionarul şi dă-mi şi mie o ţigară, ghidul devenit turist duminică: mă simt datoare, nu i-am plimbat sau poate, într-adevăr, s-au distrat, îmi pare rău că n-am chemat lumea, aş vrea să mă pot revanşa. Biscuiţi cu gem în 2 ore, ordine ca pisica la mine, 2 duşuri, L. şi locul de muncă. Ieri Anne, mai înainte Radu, Flo, atâţia oameni cu care n-am prea vorbit.

Meditaţii

sâmbătă, 29 septembrie 2012

Bulgaria e mai mult ca sigur tai. Am aplicat la IBM. Sounds fun. Aş fi vrut să lucrez cu dl de la J, cu Ionuţ, cu băieţii, să-mi văd colegii, dar atât.

back to basics

Dacă scap (şi cred că da - îmi pare rău de plimbare, dar mă şi speria gândul să plec...), încerc prof la ibm.

vineri, 28 septembrie 2012

Weekend

N-am curajul să spun cu voce tare. Încă mai e timp.
M-am liniştit cât de cât, mi-e ciudă că n-am ieşit din casă, zi de toamnă adevărată, deşi copacii, cu toată seceta, n-au îngălbenit încă. Vorbesc cu oameni cu care abia dacă am schimbat câteva vorbe. Askin, Radu. Aş vrea să-i facem o surpriză lui H., dar n-am putere să sun, să ne adunăm câţiva, să cumpărăm un tort şi să-i facem o vizită. Poate i-au cumpărat deja, la muncă. Dl. de la J. Şi M. Şi Wuppertal. Ce dor îmi e!

marți, 25 septembrie 2012

prima zi de vacanţă

La mulţi ani.

luni, 24 septembrie 2012

şi-acum nu-mi mai găsesc locul nici aici...

duminică, 23 septembrie 2012

Pamflet

Mayaşii au omis un singur lucru când au prezis sfârşitul lumii: că va începe în familia J. după ce Co îşi va da demisia din de alţii mult râvnita - conform unei anume doamne: muritoarelor de rând inaccesibila - funcţie de asistent manager aka secretară, aka aia de trece 8 ore şi C în pontajul electronic. 

După 4 zile, vestea inexplicabilei demisii a ajuns şi la urechile bunicului în vârstă de 87 de ani (orice voi scrie în continuare, este bunicul pe care mulţi copii nu l-au avut şi singurul bunic pe care eu l-am cunoscut, iar asta spune multe) care a decretat starea de urgenţă, a anunţat măsuri de austeritate fără precedent, vor urma foamete şi facturi neplătite ale căror consecinţe le vor suportat tot ei respecitv el, pe scurt the end of the world as we know it! Cum adică, au dat-o afară, nu înţeleg!?, a cerut lămuriri, dar nu vinovatei în persoană, ci lui tata. 

Tata (de care, culmea, mi-a fost cel mai ruşine, iar el nici măcar nu ştie asta) şi vecinii care erau prin băi cu câteva seri în urmă mi-au auzit întreaga poveste, spusă pe nerăsuflate, dar nici el, nici ei n-au reacţionat în vreun fel - poate vecinii ar fi avut un cuvânt de spus, dar pereţii, oricâte sunete ar lăsa să treacă în mod normal (de la imnul Stelei la înjurături şi manele), nu au permis niciunei obiecţii să răsune de partea cealaltă - astfel că, atunci când a fost întrebat, i-a răspuns simplu: şi-a dat demisia.

Mi-am dat demisia, nu m-au dat afară (bine, m-au dat afară când m-au anunţat că nu-mi mai prelungesc contractul şi am reacţionat isteric, apoi am sperat că-mi vor oferi altceva, iar la sfârşit de săptămână mi s-a dat să aleg, am ales interviul, am primit postul nesperat de uşor/ repede, am simţit nu  din momentul în care am spus da, am început lucrul, 2 zile singură mi-a plăcut, apoi n-am mai dormit, am urât ce făceam, am freaked out, am întors problema pe toate părţile, mi-a intrat în cap să plec, am încercat de mai multe ori să-i dau demisia la semnat, am luat o hotărâre, am mers la probabil cel mai haios şef din lume şi m-am bâlbâit/făcut de cacao în faţa lui - mulţi na şi nicio explicaţie), nu e nimic în neregulă! Simţeam că mă sufoc.

Dacă tipa din eat, pray, love a divorţat pentru că ea nu-şi dorea copii şi avea o casă uriaşă, ca apoi să plece în Italia, de ce ar fi o catastrofă că am renunţat la un loc de muncă devenit corvoadă, de ce n-aş avea dreptul la o vacanţă (n-am linişte până nu-mi cumpăr biletul), ca apoi să mă întorc (într-un fel îmi lipsesc cei care mi-au devenit colegi, cei care mi-au fost colegi şi cei de care m-au apropiat obligaţiile de serviciu: tipul cu Lisa, şefuleţul de schimb, şeful de la forjă)? Poate nu mă uită Cami, poate îmi calc eu pe inimă şi mai încerc o dată, dar fără să mă simt prost.

Iar pentru bucătarul de la SAS: Ich bin nicht feige! Sunt puternică, mult mai puternică decât colegul tău de pahar, mult prea puternică! Arschloch!

sâmbătă, 22 septembrie 2012

E a nu-ştiu-câta seară când vreau să vă sun, dar nu o fac. Au trecut vreo 3 săptămâni de când n-am mai vorbit, e o luna de când am plecat?! Da... 4 săptămâni din care am lucrat 3 şi am pierdut 1. Iar azi n-am ieşit din casă. Unde să merg? Doar la bunici, dar deja m-am săturat de drumul până acolo, nimic de văzut, un oraş prăfuit. Nu-mi găsesc locul (nici aici), nu pot să iau nicio decizie, mănânc.

vineri, 21 septembrie 2012

Eat, pray, love

bye bye

CV-uri

Pentru alţii.
Nici nu-i de mirare că n-a sunat, la ce CV am trimis. Nu-mi vine să cred că n-am verificat! :(((

miercuri, 19 septembrie 2012

Faţă în faţă

Nu sunt hotărâtă, concediu, not: ITM. Puţin dezamăgită (de mine), vreau să plec(ăm) undeva. Da, mamă, mi-ar fi plăcut să-i vizitez în Wup., să merg la Rewe şi la Real şi la Aldi şi la botanică şi la o alergare pe stadion, să cumpăr Milka, Nutella, caşcaval şi Sahnekefir, fructe de la Flohmarkt, să-i fac o mămăligă lui Cosmin, să mă aştepte nea J. şi să dăm o fugă până la mare.
Mari, nu prea am chef să vb la tel. Am vb cu tata azi, de fapt eu am turuit vreo 5 min., cât l-am tuns, sunt sigură că a reţinut tot, deşi nu a scos niciun cuvânt, dar tot am impresia că am vb singură.
Acum vreau să găsesc o vacanţă, măcar să mă bucur de timpul liber, cine ştie când mă mai întâlnesc cu el. Iar în secret sper că vor ţine cont de mine la interviul pt secretară, acum că se schimbă şi şeful.
Şi odată cu telefonul s-au risipit toate planurile mele de a reveni. Tot ce m-a determinat să plec mi-a revenit în faţa ochilor: hârţogăraie, semnături. N-aş vrea să mă mai întorc. Nici nu văd vreo portiţă.
Singurul lucru care mă îngrozeşte e imaginea lui Mustafa. Am avut aproape aceeaşi reacţie: lasst mich in Ruh'! Şi-atunci, is there something wrong with me sau aşa reacţionează oricine?

marți, 18 septembrie 2012

Despre ...

BRD şi CGS

(în caz că nu ştiaţi)


Din seria: ce poţi face astăzi, dar laşi pe mâine, te izbeşte poimâine, creşte ca bulgărele de zăpadă şi se ţine scai.

Prima zi acasă

Toată lumea mă întreabă dacă am ceva, dacă s-a întâmplat ceva, consideră că tb să fie ceva care să mă fi determinat să las armele jos şi să renunţ la un asemenea post. Aşa că, is there something wrong with me? 

[pauză, linişte, ...]

IS THERE SOMETHING WORNG WITH ME???

E bine acasă, dar parcă m-am obişnuit şi să locuiesc singură sau aş putea să accept pe cineva lângă mine.
Oraşul e prăfuit, n-am unde să merg (doar sus şi-aici iar stau pe gânduri: plec în Germania să îngrijesc un bătrân când am unul lângă mine şi nu orice bătrân, ci omul care a avut grijă de mine de mică).
Nu-mi prea place programul de lucru: rămân cu 4-5 ore libere după-amiaza.
Mă enervează că mănânc de prânz de 2 ori.
Nu mi-a plăcut SWOT-ul (cineva spunea că e out de mult) de 4? ore cu "e prea multă birocraţie" ca apoi să duc încă o dată la semnat o hârtie deja semnată pentru simplul motiv că nu s-a folosit formular autocopiant (până la urmă n-a fost umblătură, dar în momentul ală mi s-a părut cireaşa de pe tort).
Mi-e greu să lucrez cu femei (chiar dacă tipele de la PA şi-au cerut mereu scuze şi parcă m-au cocoloşit). Prima impresie, d-na I., n-a fost cea mai bună. R., nu mă aşteptam să-ţi pară rău că plec.
Nu ştiu cum să mă bucur de drum: învăţatul ar fi trebuit să-mi facă plăcere, nu să mă gândesc mereu că nu reuşesc. Poate dacă rămâneam într-adevăr singură era altfel, dar aşa, aşteptam mereu aprobarea ei.
Îmi plac oamenii, dar nu pot să-i ajut, îmi plac şefuleţul de schimb (unde pleci?) şi tipul de la J.
Parcă n-aş vrea să rămân în România, dar nici n-am curajul să plec. Nu ştiu unde, nu ştiu ce-aş putea face, prea multe necunoscute.
Îmi pare rău că nu sunt acolo la audit, că n-o pot ajuta, că e prea conştiincioasă ca să-şi ia concediu.
Am mai mereu impresia că deranjez când sun la şefii de schimb (poate dacă apucam să stau mai mult cu ei - şefuleţul meu era oricum de gaşcă, celălalt parcă s-a bosumflat când i-am spus că eu am 6 mii şi nu-mi dau demisia) sau dau hârtii la semnat (mai puţin ieri, când mi-era indiferent şi ştiam doar că omul are urgent nevoie de hârtie). Mă enerva că dura prea mult până semnau sau semnau ca primarul (nu atât şeful direct, cât dl. cu cafeaua).
Poate au fost într-adevăr prea multe: un an într-o lume nouă, oameni care veneau şi prieteni care plecau, ideea că voi lucra din nou cu voi, nu-ţi mai prelungesc!, ar fi un post, pleci joi, pleci sâmbătă, 2 zile pe autocar, dimineaţa la 9 interviu, după-amiaza decizia, a doua zi la muncă, o săptămână, a doua, o zi pe cont propriu, şcolarizări, încă o săptămână.
În bus nu vorbesc cu nimeni, în birou stau izolată, deşi nu e chiar aşa, oamenii sunt deschişi, dar n-am găsit drumul spre ei, poate nici nu vreau acum, nu sunt pregătită.
Rămân cu gândul la tipul de la J şi la o portiţă: peste-o lună-două, aş vrea să mă întorc aici. Nu, R., nu ştiu răspunsul la "chiar vrei să pleci?" 
Şi se schimbă şeful. Într-un fel e bine, mi-ar fi ruşine să dau iar ochii cu el, deşi cred că m-a înţeles.
A fost singura scăpare, singurul lucru pe care pot să îl controlez, asupra căruia eu decid. O soluţie de moment pe care şi-o permite cine n-are obligaţii. Oarecum. Azi mi-a fost ruşine să dau ochii cu tata (de obicei e la bucătărie când plec, cât timp mănânc, până mă spăl şi mă îmbrac, îmi face cu mâna până trec de garaje). Am făcut cât de cât curat în cameră, am spălat vasele... Mi-e ruşine. Dar nu reuşeam să continui. Time out pentru o vreme.

luni, 17 septembrie 2012

I really did quit my job! M-aţi întrebat ce m-a supărat. Nu ştiu. Eu. Nu vreau să stau acasă, oricât de mult mi-ar lipsi când sunt departe, nu vreau să trec în fiecare zi pe lângă copiii care se joacă pe scările de la intrarea în bloc, să salut şi să fiu salutată, să văd cartierul din care n-a mai rămas nimic, casa în care mă simt şi nu mă simt acasă, dar în care mă simt singură, să aud cuţitul izbind fundul de lemn la fiecare cubuleţ de morcov, ceapă, ţelină, să vin în fiecare zi aici fără să scot un cuvânt tot drumul, să stau ascunsă şi nu prea în spatele biroului de secretară, să mă uit cu groază la telefon, doar-doar n-o suna, doar-doar nu va trebui să sun, să am mereu impresia că deranjez când intru cu actele la semnat, să fac nşpe mii de drumuri pentru tot atâtea semnături cărora nu le văd rostul, să nu ştiu cine ce schimb lucrează ... dicteu automat (sau dicton, nu mai ştiu). Poate dacă începeam întâi la dvs... N-o mai întâlneam pe R. La băieţi tot aş fi mers, indiferent unde aş fi început. Nu ştiu ce-o să spun mâine, la ora la care ar fi trebuit să plec. Mi-e groază că vor trece zilele şi în loc să mă bucur de ele, am să le pierd. ...

Fosta viitoare secretară

... vă rog să binevoiţi a-mi aproba ...

2 săptămâni la dvs. ... poate altă dată, odată... Mi-ar fi plăcut să vă cunosc, domnu' de la J.

sâmbătă, 15 septembrie 2012

cloudy.
depressed.
thinking about things
Ion said

vineri, 14 septembrie 2012

scurte din ţară

când nu ştii ce vrei, timpul continuă să curgă. unul a terminat inginerie nu-ştiu-de-care, altul dansează, călătoreşte, iubeşte, ambii glumesc. fuckkkkkkk! depression, here I am again.

miercuri, 12 septembrie 2012

Toate-s noi şi vechi îs toate

Nu mai vreau (deşi acum pot să jur că cealaltă tipă mi-a spus să las aşa...) şi habar n-am ce-aş putea să fac. Poate n-am curajul. Dar aş vrea o vacanţă. Sau? Şi înapoi în Germania.
Aş vrea să urlu şi să trec peste.

marți, 11 septembrie 2012

Toamn[!

Dac[ tot m/am ]ntors si am pus o parte din haine ]napoi ]n dulap, revin ;i pe vechiul blog. 

Sear[ r[coroas[ de toamn[ cu struguri adu;i de la 'ar[, muyic[ fain[ pe radio Bra;ov (la radio. cea mai fain[ muyic[ se aude noaptea : ) ;i radio Prahova ;i g\ndurile h[t departe, tocmai ]n Wuppertal...
Poate la anul morm\ntul va ar[ta ]n sf\r;it frumos (pt mine ]nseamn[ acoperit de flori). A;a c[ m/am pus pe c[utat: flori care se planteay[ toamna ;i ]nfloresc prim[vara. Pe de-o parte florile cu bulbi, pe de alta cele bianuale. :i uite a;a am ajuns iar la Wuppertal> la floarea ciudat[ de deasupra gr[dinilor, la copacul acela cu frunye albe, ce p[rea uscat, "salcioara, sau salcia mirositoare, asa cum i se mai spune popular. Denumirea stiintifica este Elaeagnus angustifolia, [...]. I se mai spune maslin rusesc (Russian olive) datorita asemanarii cu maslinul [...]. Salcioara este originara din sudul Europei si vestul Asiei, fiind raspandita in Turcia, in sudul Rusiei, Kazahstan si Iran"< asta explic[ multe : ). :i la voi... La tine... La montage vorba poloneyilor.

:i la cafeaua lui nea. Ale naibii fomei, ce nu face'i pt ele. Off/off, m[i/m[i, maic[!

joi, 8 martie 2012

8 Martie. Joi

Mi-e dor de casă

joi, 5 ianuarie 2012

Joi

Râde ciob de oală spartă. Nicio diferenţă între mine şi bunicu'. În afară de vreo 60 de ani...

http://www.flickr.com/photos/bitrot/6289995910/

Foo Fighters - These days

duminică, 1 ianuarie 2012