sâmbătă, 29 septembrie 2012

Bulgaria e mai mult ca sigur tai. Am aplicat la IBM. Sounds fun. Aş fi vrut să lucrez cu dl de la J, cu Ionuţ, cu băieţii, să-mi văd colegii, dar atât.

back to basics

Dacă scap (şi cred că da - îmi pare rău de plimbare, dar mă şi speria gândul să plec...), încerc prof la ibm.

vineri, 28 septembrie 2012

Weekend

N-am curajul să spun cu voce tare. Încă mai e timp.
M-am liniştit cât de cât, mi-e ciudă că n-am ieşit din casă, zi de toamnă adevărată, deşi copacii, cu toată seceta, n-au îngălbenit încă. Vorbesc cu oameni cu care abia dacă am schimbat câteva vorbe. Askin, Radu. Aş vrea să-i facem o surpriză lui H., dar n-am putere să sun, să ne adunăm câţiva, să cumpărăm un tort şi să-i facem o vizită. Poate i-au cumpărat deja, la muncă. Dl. de la J. Şi M. Şi Wuppertal. Ce dor îmi e!

marți, 25 septembrie 2012

prima zi de vacanţă

La mulţi ani.

luni, 24 septembrie 2012

şi-acum nu-mi mai găsesc locul nici aici...

duminică, 23 septembrie 2012

Pamflet

Mayaşii au omis un singur lucru când au prezis sfârşitul lumii: că va începe în familia J. după ce Co îşi va da demisia din de alţii mult râvnita - conform unei anume doamne: muritoarelor de rând inaccesibila - funcţie de asistent manager aka secretară, aka aia de trece 8 ore şi C în pontajul electronic. 

După 4 zile, vestea inexplicabilei demisii a ajuns şi la urechile bunicului în vârstă de 87 de ani (orice voi scrie în continuare, este bunicul pe care mulţi copii nu l-au avut şi singurul bunic pe care eu l-am cunoscut, iar asta spune multe) care a decretat starea de urgenţă, a anunţat măsuri de austeritate fără precedent, vor urma foamete şi facturi neplătite ale căror consecinţe le vor suportat tot ei respecitv el, pe scurt the end of the world as we know it! Cum adică, au dat-o afară, nu înţeleg!?, a cerut lămuriri, dar nu vinovatei în persoană, ci lui tata. 

Tata (de care, culmea, mi-a fost cel mai ruşine, iar el nici măcar nu ştie asta) şi vecinii care erau prin băi cu câteva seri în urmă mi-au auzit întreaga poveste, spusă pe nerăsuflate, dar nici el, nici ei n-au reacţionat în vreun fel - poate vecinii ar fi avut un cuvânt de spus, dar pereţii, oricâte sunete ar lăsa să treacă în mod normal (de la imnul Stelei la înjurături şi manele), nu au permis niciunei obiecţii să răsune de partea cealaltă - astfel că, atunci când a fost întrebat, i-a răspuns simplu: şi-a dat demisia.

Mi-am dat demisia, nu m-au dat afară (bine, m-au dat afară când m-au anunţat că nu-mi mai prelungesc contractul şi am reacţionat isteric, apoi am sperat că-mi vor oferi altceva, iar la sfârşit de săptămână mi s-a dat să aleg, am ales interviul, am primit postul nesperat de uşor/ repede, am simţit nu  din momentul în care am spus da, am început lucrul, 2 zile singură mi-a plăcut, apoi n-am mai dormit, am urât ce făceam, am freaked out, am întors problema pe toate părţile, mi-a intrat în cap să plec, am încercat de mai multe ori să-i dau demisia la semnat, am luat o hotărâre, am mers la probabil cel mai haios şef din lume şi m-am bâlbâit/făcut de cacao în faţa lui - mulţi na şi nicio explicaţie), nu e nimic în neregulă! Simţeam că mă sufoc.

Dacă tipa din eat, pray, love a divorţat pentru că ea nu-şi dorea copii şi avea o casă uriaşă, ca apoi să plece în Italia, de ce ar fi o catastrofă că am renunţat la un loc de muncă devenit corvoadă, de ce n-aş avea dreptul la o vacanţă (n-am linişte până nu-mi cumpăr biletul), ca apoi să mă întorc (într-un fel îmi lipsesc cei care mi-au devenit colegi, cei care mi-au fost colegi şi cei de care m-au apropiat obligaţiile de serviciu: tipul cu Lisa, şefuleţul de schimb, şeful de la forjă)? Poate nu mă uită Cami, poate îmi calc eu pe inimă şi mai încerc o dată, dar fără să mă simt prost.

Iar pentru bucătarul de la SAS: Ich bin nicht feige! Sunt puternică, mult mai puternică decât colegul tău de pahar, mult prea puternică! Arschloch!

sâmbătă, 22 septembrie 2012

E a nu-ştiu-câta seară când vreau să vă sun, dar nu o fac. Au trecut vreo 3 săptămâni de când n-am mai vorbit, e o luna de când am plecat?! Da... 4 săptămâni din care am lucrat 3 şi am pierdut 1. Iar azi n-am ieşit din casă. Unde să merg? Doar la bunici, dar deja m-am săturat de drumul până acolo, nimic de văzut, un oraş prăfuit. Nu-mi găsesc locul (nici aici), nu pot să iau nicio decizie, mănânc.

vineri, 21 septembrie 2012

Eat, pray, love

bye bye

CV-uri

Pentru alţii.
Nici nu-i de mirare că n-a sunat, la ce CV am trimis. Nu-mi vine să cred că n-am verificat! :(((

miercuri, 19 septembrie 2012

Faţă în faţă

Nu sunt hotărâtă, concediu, not: ITM. Puţin dezamăgită (de mine), vreau să plec(ăm) undeva. Da, mamă, mi-ar fi plăcut să-i vizitez în Wup., să merg la Rewe şi la Real şi la Aldi şi la botanică şi la o alergare pe stadion, să cumpăr Milka, Nutella, caşcaval şi Sahnekefir, fructe de la Flohmarkt, să-i fac o mămăligă lui Cosmin, să mă aştepte nea J. şi să dăm o fugă până la mare.
Mari, nu prea am chef să vb la tel. Am vb cu tata azi, de fapt eu am turuit vreo 5 min., cât l-am tuns, sunt sigură că a reţinut tot, deşi nu a scos niciun cuvânt, dar tot am impresia că am vb singură.
Acum vreau să găsesc o vacanţă, măcar să mă bucur de timpul liber, cine ştie când mă mai întâlnesc cu el. Iar în secret sper că vor ţine cont de mine la interviul pt secretară, acum că se schimbă şi şeful.
Şi odată cu telefonul s-au risipit toate planurile mele de a reveni. Tot ce m-a determinat să plec mi-a revenit în faţa ochilor: hârţogăraie, semnături. N-aş vrea să mă mai întorc. Nici nu văd vreo portiţă.
Singurul lucru care mă îngrozeşte e imaginea lui Mustafa. Am avut aproape aceeaşi reacţie: lasst mich in Ruh'! Şi-atunci, is there something wrong with me sau aşa reacţionează oricine?

marți, 18 septembrie 2012

Despre ...

BRD şi CGS

(în caz că nu ştiaţi)


Din seria: ce poţi face astăzi, dar laşi pe mâine, te izbeşte poimâine, creşte ca bulgărele de zăpadă şi se ţine scai.

Prima zi acasă

Toată lumea mă întreabă dacă am ceva, dacă s-a întâmplat ceva, consideră că tb să fie ceva care să mă fi determinat să las armele jos şi să renunţ la un asemenea post. Aşa că, is there something wrong with me? 

[pauză, linişte, ...]

IS THERE SOMETHING WORNG WITH ME???

E bine acasă, dar parcă m-am obişnuit şi să locuiesc singură sau aş putea să accept pe cineva lângă mine.
Oraşul e prăfuit, n-am unde să merg (doar sus şi-aici iar stau pe gânduri: plec în Germania să îngrijesc un bătrân când am unul lângă mine şi nu orice bătrân, ci omul care a avut grijă de mine de mică).
Nu-mi prea place programul de lucru: rămân cu 4-5 ore libere după-amiaza.
Mă enervează că mănânc de prânz de 2 ori.
Nu mi-a plăcut SWOT-ul (cineva spunea că e out de mult) de 4? ore cu "e prea multă birocraţie" ca apoi să duc încă o dată la semnat o hârtie deja semnată pentru simplul motiv că nu s-a folosit formular autocopiant (până la urmă n-a fost umblătură, dar în momentul ală mi s-a părut cireaşa de pe tort).
Mi-e greu să lucrez cu femei (chiar dacă tipele de la PA şi-au cerut mereu scuze şi parcă m-au cocoloşit). Prima impresie, d-na I., n-a fost cea mai bună. R., nu mă aşteptam să-ţi pară rău că plec.
Nu ştiu cum să mă bucur de drum: învăţatul ar fi trebuit să-mi facă plăcere, nu să mă gândesc mereu că nu reuşesc. Poate dacă rămâneam într-adevăr singură era altfel, dar aşa, aşteptam mereu aprobarea ei.
Îmi plac oamenii, dar nu pot să-i ajut, îmi plac şefuleţul de schimb (unde pleci?) şi tipul de la J.
Parcă n-aş vrea să rămân în România, dar nici n-am curajul să plec. Nu ştiu unde, nu ştiu ce-aş putea face, prea multe necunoscute.
Îmi pare rău că nu sunt acolo la audit, că n-o pot ajuta, că e prea conştiincioasă ca să-şi ia concediu.
Am mai mereu impresia că deranjez când sun la şefii de schimb (poate dacă apucam să stau mai mult cu ei - şefuleţul meu era oricum de gaşcă, celălalt parcă s-a bosumflat când i-am spus că eu am 6 mii şi nu-mi dau demisia) sau dau hârtii la semnat (mai puţin ieri, când mi-era indiferent şi ştiam doar că omul are urgent nevoie de hârtie). Mă enerva că dura prea mult până semnau sau semnau ca primarul (nu atât şeful direct, cât dl. cu cafeaua).
Poate au fost într-adevăr prea multe: un an într-o lume nouă, oameni care veneau şi prieteni care plecau, ideea că voi lucra din nou cu voi, nu-ţi mai prelungesc!, ar fi un post, pleci joi, pleci sâmbătă, 2 zile pe autocar, dimineaţa la 9 interviu, după-amiaza decizia, a doua zi la muncă, o săptămână, a doua, o zi pe cont propriu, şcolarizări, încă o săptămână.
În bus nu vorbesc cu nimeni, în birou stau izolată, deşi nu e chiar aşa, oamenii sunt deschişi, dar n-am găsit drumul spre ei, poate nici nu vreau acum, nu sunt pregătită.
Rămân cu gândul la tipul de la J şi la o portiţă: peste-o lună-două, aş vrea să mă întorc aici. Nu, R., nu ştiu răspunsul la "chiar vrei să pleci?" 
Şi se schimbă şeful. Într-un fel e bine, mi-ar fi ruşine să dau iar ochii cu el, deşi cred că m-a înţeles.
A fost singura scăpare, singurul lucru pe care pot să îl controlez, asupra căruia eu decid. O soluţie de moment pe care şi-o permite cine n-are obligaţii. Oarecum. Azi mi-a fost ruşine să dau ochii cu tata (de obicei e la bucătărie când plec, cât timp mănânc, până mă spăl şi mă îmbrac, îmi face cu mâna până trec de garaje). Am făcut cât de cât curat în cameră, am spălat vasele... Mi-e ruşine. Dar nu reuşeam să continui. Time out pentru o vreme.

luni, 17 septembrie 2012

I really did quit my job! M-aţi întrebat ce m-a supărat. Nu ştiu. Eu. Nu vreau să stau acasă, oricât de mult mi-ar lipsi când sunt departe, nu vreau să trec în fiecare zi pe lângă copiii care se joacă pe scările de la intrarea în bloc, să salut şi să fiu salutată, să văd cartierul din care n-a mai rămas nimic, casa în care mă simt şi nu mă simt acasă, dar în care mă simt singură, să aud cuţitul izbind fundul de lemn la fiecare cubuleţ de morcov, ceapă, ţelină, să vin în fiecare zi aici fără să scot un cuvânt tot drumul, să stau ascunsă şi nu prea în spatele biroului de secretară, să mă uit cu groază la telefon, doar-doar n-o suna, doar-doar nu va trebui să sun, să am mereu impresia că deranjez când intru cu actele la semnat, să fac nşpe mii de drumuri pentru tot atâtea semnături cărora nu le văd rostul, să nu ştiu cine ce schimb lucrează ... dicteu automat (sau dicton, nu mai ştiu). Poate dacă începeam întâi la dvs... N-o mai întâlneam pe R. La băieţi tot aş fi mers, indiferent unde aş fi început. Nu ştiu ce-o să spun mâine, la ora la care ar fi trebuit să plec. Mi-e groază că vor trece zilele şi în loc să mă bucur de ele, am să le pierd. ...

Fosta viitoare secretară

... vă rog să binevoiţi a-mi aproba ...

2 săptămâni la dvs. ... poate altă dată, odată... Mi-ar fi plăcut să vă cunosc, domnu' de la J.

sâmbătă, 15 septembrie 2012

cloudy.
depressed.
thinking about things
Ion said

vineri, 14 septembrie 2012

scurte din ţară

când nu ştii ce vrei, timpul continuă să curgă. unul a terminat inginerie nu-ştiu-de-care, altul dansează, călătoreşte, iubeşte, ambii glumesc. fuckkkkkkk! depression, here I am again.

miercuri, 12 septembrie 2012

Toate-s noi şi vechi îs toate

Nu mai vreau (deşi acum pot să jur că cealaltă tipă mi-a spus să las aşa...) şi habar n-am ce-aş putea să fac. Poate n-am curajul. Dar aş vrea o vacanţă. Sau? Şi înapoi în Germania.
Aş vrea să urlu şi să trec peste.

marți, 11 septembrie 2012

Toamn[!

Dac[ tot m/am ]ntors si am pus o parte din haine ]napoi ]n dulap, revin ;i pe vechiul blog. 

Sear[ r[coroas[ de toamn[ cu struguri adu;i de la 'ar[, muyic[ fain[ pe radio Bra;ov (la radio. cea mai fain[ muyic[ se aude noaptea : ) ;i radio Prahova ;i g\ndurile h[t departe, tocmai ]n Wuppertal...
Poate la anul morm\ntul va ar[ta ]n sf\r;it frumos (pt mine ]nseamn[ acoperit de flori). A;a c[ m/am pus pe c[utat: flori care se planteay[ toamna ;i ]nfloresc prim[vara. Pe de-o parte florile cu bulbi, pe de alta cele bianuale. :i uite a;a am ajuns iar la Wuppertal> la floarea ciudat[ de deasupra gr[dinilor, la copacul acela cu frunye albe, ce p[rea uscat, "salcioara, sau salcia mirositoare, asa cum i se mai spune popular. Denumirea stiintifica este Elaeagnus angustifolia, [...]. I se mai spune maslin rusesc (Russian olive) datorita asemanarii cu maslinul [...]. Salcioara este originara din sudul Europei si vestul Asiei, fiind raspandita in Turcia, in sudul Rusiei, Kazahstan si Iran"< asta explic[ multe : ). :i la voi... La tine... La montage vorba poloneyilor.

:i la cafeaua lui nea. Ale naibii fomei, ce nu face'i pt ele. Off/off, m[i/m[i, maic[!