duminică, 23 septembrie 2012

Pamflet

Mayaşii au omis un singur lucru când au prezis sfârşitul lumii: că va începe în familia J. după ce Co îşi va da demisia din de alţii mult râvnita - conform unei anume doamne: muritoarelor de rând inaccesibila - funcţie de asistent manager aka secretară, aka aia de trece 8 ore şi C în pontajul electronic. 

După 4 zile, vestea inexplicabilei demisii a ajuns şi la urechile bunicului în vârstă de 87 de ani (orice voi scrie în continuare, este bunicul pe care mulţi copii nu l-au avut şi singurul bunic pe care eu l-am cunoscut, iar asta spune multe) care a decretat starea de urgenţă, a anunţat măsuri de austeritate fără precedent, vor urma foamete şi facturi neplătite ale căror consecinţe le vor suportat tot ei respecitv el, pe scurt the end of the world as we know it! Cum adică, au dat-o afară, nu înţeleg!?, a cerut lămuriri, dar nu vinovatei în persoană, ci lui tata. 

Tata (de care, culmea, mi-a fost cel mai ruşine, iar el nici măcar nu ştie asta) şi vecinii care erau prin băi cu câteva seri în urmă mi-au auzit întreaga poveste, spusă pe nerăsuflate, dar nici el, nici ei n-au reacţionat în vreun fel - poate vecinii ar fi avut un cuvânt de spus, dar pereţii, oricâte sunete ar lăsa să treacă în mod normal (de la imnul Stelei la înjurături şi manele), nu au permis niciunei obiecţii să răsune de partea cealaltă - astfel că, atunci când a fost întrebat, i-a răspuns simplu: şi-a dat demisia.

Mi-am dat demisia, nu m-au dat afară (bine, m-au dat afară când m-au anunţat că nu-mi mai prelungesc contractul şi am reacţionat isteric, apoi am sperat că-mi vor oferi altceva, iar la sfârşit de săptămână mi s-a dat să aleg, am ales interviul, am primit postul nesperat de uşor/ repede, am simţit nu  din momentul în care am spus da, am început lucrul, 2 zile singură mi-a plăcut, apoi n-am mai dormit, am urât ce făceam, am freaked out, am întors problema pe toate părţile, mi-a intrat în cap să plec, am încercat de mai multe ori să-i dau demisia la semnat, am luat o hotărâre, am mers la probabil cel mai haios şef din lume şi m-am bâlbâit/făcut de cacao în faţa lui - mulţi na şi nicio explicaţie), nu e nimic în neregulă! Simţeam că mă sufoc.

Dacă tipa din eat, pray, love a divorţat pentru că ea nu-şi dorea copii şi avea o casă uriaşă, ca apoi să plece în Italia, de ce ar fi o catastrofă că am renunţat la un loc de muncă devenit corvoadă, de ce n-aş avea dreptul la o vacanţă (n-am linişte până nu-mi cumpăr biletul), ca apoi să mă întorc (într-un fel îmi lipsesc cei care mi-au devenit colegi, cei care mi-au fost colegi şi cei de care m-au apropiat obligaţiile de serviciu: tipul cu Lisa, şefuleţul de schimb, şeful de la forjă)? Poate nu mă uită Cami, poate îmi calc eu pe inimă şi mai încerc o dată, dar fără să mă simt prost.

Iar pentru bucătarul de la SAS: Ich bin nicht feige! Sunt puternică, mult mai puternică decât colegul tău de pahar, mult prea puternică! Arschloch!

Niciun comentariu: