sâmbătă, 19 ianuarie 2013

Love actually. Nürburgring, Koblenz şi pozele

Am sunat la concurs.
Curat-murdat în variantă nemţească. "Every time you are able to find some humour in a difficult situation, you win", de pe facebook citire. Şi tu, Ştefan?! Eu m-aş întoarce. Domnu' de la J, vreau să vin înapoi! - Am plecat la cumpărături mai devreme, aş merge toată noapte. Iar e sâmbăta din prima săptămână, iar mă apucă disperarea: unde am ajuns, pt ce fel de oameni lucrez.
Love actually. (Îmi place Liam Neeson, păcar că nu prea are unghii.) Îl începusem acasă.
Telefon. De-acasă. Nürburgring?! Ce fain! Visam să închiriem o maşină TARE şi să dăm o tură. Am plecat acasă rând pe rând. Koblenz, Mari, Gabi. 
Hr. B, oare atunci ai simţit şi tu ce-am simţit eu la mare?! Numai acum mă gândesc. Te-ai botoşit un pic pe moment, mie aşa mi s-a părut. Sau era din cauză că restul s-au grăbit? Te-am întrebat dacă nu vrei să-ţi fac(em) şi ţie poze, acolo sus, la punctul de observaţie.
Cum am ajuns noi doi să mergem mai mult împreună? Mai ţii minte grădina de pe cetate? Cu ceapă şi nu-mai-ştiu ce?
Şi ce vânt bătea şi cum ai venit după mine să nu mă pierd şi-apoi m-ai aşteptat şi-am coborat împreună? Şi cum ai stat la rând să-mi iei un balon? (În Bonn!? De ce am intrat prin Bonn? Ştiu doar că am trecut de două ori podul, ne-am încurcat.)
Mi-e dor de voi. De toţi.

În timp ce noi ne dădeam cu sania, o fetiţă a plecat printre îngeri - am văzut numai acum şi mi-e greu să concep (că sunt lucruri în faţa cărora suntem neajutoraţi).

Niciun comentariu: