vineri, 27 septembrie 2013

11 săptămâni

miercuri, 25 septembrie 2013

Mari si Domnul de la J

M-a apucat ruşinea. (Ş-am trecut şi ca nesimţita pe lângă Cornel.) Şi dorul de ultimul loc de muncă normal.
Stb? Am renunţat şi până la urmă poate n-a fost cea mai rea alegere. Ore suplimentare, oboseală/presiune, navetă. Ok! Dar tb să merg mai departe. Aici? Va fi greu. Acolo? Nu mă simt în stare.
Rămâne aici şi mâine sun? Merg hotărâtă să mă angajez, pt că dacă nu ştiu ce vreau, orice post e bun?! Şi copilaşul meu la teme? Mi-e frică să nu-i transmit şi lui din nesiguranţa mea. 

luni, 23 septembrie 2013

My life is out of control. I need help.

sâmbătă, 21 septembrie 2013

Interviu/Exorcizare

Am trei postări rămase la stadiul de schiţe. Încerc să înţeleg ce am făcut. Mă tot justific. Mie. 
Am încercat la ei acum 3 ani. Aveau aceleaşi posturi. Eram la fel de disperată/hotărâtă să-mi găsesc de lucru. Am aşteptat la fel de mult în hol. Aceleaşi gânduri: ce naiba caut eu aici?! nu vreau să lucrez într-o multinaţională. şi dacă nu apare nimeni în următoarele 5 minute, plec! 
Paharul cu apă, strângerea de mână de-ţi trosnesc oasele, totul ca la carte. Ştiu ce-nseamnă şi mi se par fumate. La fel şi comportamentul meu. M-am înroşit, bâlbâit, scuzat, justificat şi mi-am spus singură nu. De ce? Chiar nu ştiu ce vreau? 

(Vrei să fii şofer. Eu nu pot să spun vreau să fac aia. Orice merge; învăţ. Iar dacă am plecat, nu înseamnă că nu mi-a plăcut. Înseamnă doar că nu văd rostul. Tot ce am făcut până acum se reuneşte în postul vostru: de la pontaje şi presat şefii de schimb, la tabele în excel, ore, legături cu diverşi, traduceri, hârtii, anunţuri în ziar, căutat cazare şi reziliat abonamente, mutat mobilă. Şi sunt în stare, dar n-o să mai am linişte.) 

Vreau să fiu ceea ce nu sunt (dar aş putea fi): să fac sport, atât cât să mă simt bine în corpul meu, să îmi fac câţiva prieteni, să mă distrez aşa cum ar fi trebuit s-o fac în ultimii 10-20 de ani, să FAC ceva, să mă plimb. Culmea e că traducerile mi-ar ajunge dacă aş ştii să profit de tot timpul liber în care aş putea să stau printre oameni. De-asta şi vroiam postul: ca să întâlnesc oameni (şi să câştig timp pentru şcoala de şoferi şi aparatul dentar). Dar m-am refuzat singură şi până la urmă asta mi-am dorit. Dovadă faptul că portarii erau siguri c-am primit postul, aşa luminată am ieşit. Pe dracu'! >P

 

vineri, 20 septembrie 2013

Tabel pivot

Dacă ieri aveam emoţii, azi nu mai aveam chef să merg. Navetă-mi trebuie?! Iar alţi oameni, iar învaţă. Şi-am ajuns. La poartă m-a luat pe-un ton de cred c-ai greşit ora, numele, a sunat la Personal şi ... Nu ştiu care-a fost cuvântul magic (probabil asistent director), dar parcă i-a dat cu ceva în cap. Vă aşteaptă! Da' ştiţi pe unde? Şi mă grăbesc şi stau. Şi stau. Şi stau. Fiv-ar atitudinea de români (poate cu ocazia asta mă schimb), cu secretele voastre (trece unu' cu un neamţ, neamţul îi spune ceva, el tace până ies amândoi pe uşă). Şi stau. Şi stau. Şi trece-un tip şi-mi spune la revedere (vreau să cred că era tot străin, îmi pare rău că n-am reuşit să înteţeg în ce limbă a vorbit cu încuiaţii) şi-i zămbesc şi-i spun la revedere şi rămân cu zâmbetul de cine dracu' m-a pus să vin aici că eu nu vreau să mai lucrez în multinaţionale cu program idiot şi politică de şobolani pe vasul care se scufundă. Se întorc afumaţii, neamţul mai iese o dată din sala de şedinţă, probabil îşi spune tot aici? (şi n-ar trebui să-mi mai pese de ce gândesc alţii... cam greu, atâta timp cât nu sunt împăcată cu mine, e un fel de-a-mi găsi scuze - psiholog mă fac! - şi acidul lactic de care spunea Ion - mi-e dor de voi - ba îmi place să lucrez cu oameni şi nu mi se pare că aş avea pretenţii mari de la ei - poate am, dar nu le spun în faţă, iar în timp ajung să le înţeleg motivele şi îi accept şi îndrăgesc). Şi-apare, apare şi viitorul meu şef şi habar n-am când a trecut o juma de oră, dar am spus iar tot ce nu vroiam să spun

joi, 19 septembrie 2013

Număr de fix. CV-urile. Cei care mi-au respins CV-ul acum câţiva ani sau cei de la S.? Alo? Azi nu. Mâine. Tipic Co. Mâine! Am emoţii. Oare lucrează până la 6? Iarna mai merge, dar la vară? Aş vrea să stau un an... Merg la interviu.

miercuri, 11 septembrie 2013

La un telefon distanţă

... de ce va fi. Am de ales între un posibil loc de muncă în ţară (mă văd deja la S. :P) şi a ne încerca norocul în DE. Şi nu ştiu încotro pt că ambele variante au muuuuuulte mminusuri.

marți, 10 septembrie 2013

8 săptămâni

şi pe cât eram de bucuroasă ieri seară, după ce am trecut de faza de disperare pt că nu am prieteni, am aproape 30 de ani şi nu fac nimic cu viaţa mea, pe atât de ciufulită m-am trezit azi (după coşamurile avute spre dimineaţă) şi, cu mici întreruperi, aşa am şi continuat, din ceartă-n ceartă, de la DA la NU. Mi-e dor de ei, de lucru, de-o lume normală, oricât de mult fug de ea. Cătălin, pe lângă tine parc-am ieşit din primul container. Dar am avut curajul să te privesc în faţă şi să salut ca un om normal. În rest, nimic nu mai e normal. Dacă tot a căzut totul (a început cu marea pe care mi-am dorit-o atât de mult şi s-a terminat cu planul tău), mă gândesc serios să merg la S. Acelaşi post, asistent director tehnic, aceleaşi condiţii, cred: navetă pt că nu au autobuz şi va dura ceva până mă va lua cineva, dacă, programul care nu-ţi mai lasă timp de nimic, stat acasă, dar mi-ar da timp să-mi pun aparat şi să iau carnetul. Şi, poate, să ies din casă. Mai este unul prin Dima Consulting, mai sunt câteva la AJOFM, inclusiv de traducător. Pe de altă parte, acolo aş fugi de unele lucruri, care din păcate mă prin din urmă de fiecare dată, nu mi-ar fi frică să ies pe stradă, aş avea unde să mă plimb şi cu puţin noroc aş da de programul flexibil de care scria tipa şi aş rupe poarta la ora 4. Dar poate nu sunt eu poarte, biletul tău, cea care trebuie să-ţi dea o mână de ajutor. Simt că nu pot mai mult, habar n-am cum ne-am descurca primele zile şi ştiu că nu-mi place să cer ajutor.

luni, 2 septembrie 2013

Scrisoare către tata

M-ai întrebat astăzi de ce nu vin cu voi. Pe lângă ale mele, câte ţi le-am spus - pentru că

duminică, 1 septembrie 2013

Feeling down on a sunny day

It's noon and I refused to leave the house. What for? Nothing matters in the end. If you lived or just walked through life wearing an invisible cape, hiding, sliding alone through dark streets.
It's actually pissing me off that summer is slowly coming to an end without having felt anything but the damn deadlines which I can't seem to be able to observe. I'm struggling with ten really nice pages for too long now.
I wish I could be the person I feel like being, outgoing, fun, but I can't and I don't even know if I am her. Doesn't matter. I'm almost thirty. It doesn't matter.
Monday - always the next day, week, year - I wanted to start new, to set things straight, to change, to ... fuck it all, I won't, I don't, who cares.
It's such a lovely day, the sun's so warm, the air cool. And it's quiet too, what a wonderful 1st of September.

And then again, like the humpty dumplty woman that I am, I think I could trick it all into coming out my way: a longer, self-made bathing suit, traveling by train, getting by and having fun, finding that job in Germany, somewhere by the river, not quitting that easy. Autumn's bucket list: - seaside - learn to machine sew - get a job and do all the small yet troubling things I've been dragging along for the last ... 3, 4 years.