vineri, 20 septembrie 2013

Tabel pivot

Dacă ieri aveam emoţii, azi nu mai aveam chef să merg. Navetă-mi trebuie?! Iar alţi oameni, iar învaţă. Şi-am ajuns. La poartă m-a luat pe-un ton de cred c-ai greşit ora, numele, a sunat la Personal şi ... Nu ştiu care-a fost cuvântul magic (probabil asistent director), dar parcă i-a dat cu ceva în cap. Vă aşteaptă! Da' ştiţi pe unde? Şi mă grăbesc şi stau. Şi stau. Şi stau. Fiv-ar atitudinea de români (poate cu ocazia asta mă schimb), cu secretele voastre (trece unu' cu un neamţ, neamţul îi spune ceva, el tace până ies amândoi pe uşă). Şi stau. Şi stau. Şi trece-un tip şi-mi spune la revedere (vreau să cred că era tot străin, îmi pare rău că n-am reuşit să înteţeg în ce limbă a vorbit cu încuiaţii) şi-i zămbesc şi-i spun la revedere şi rămân cu zâmbetul de cine dracu' m-a pus să vin aici că eu nu vreau să mai lucrez în multinaţionale cu program idiot şi politică de şobolani pe vasul care se scufundă. Se întorc afumaţii, neamţul mai iese o dată din sala de şedinţă, probabil îşi spune tot aici? (şi n-ar trebui să-mi mai pese de ce gândesc alţii... cam greu, atâta timp cât nu sunt împăcată cu mine, e un fel de-a-mi găsi scuze - psiholog mă fac! - şi acidul lactic de care spunea Ion - mi-e dor de voi - ba îmi place să lucrez cu oameni şi nu mi se pare că aş avea pretenţii mari de la ei - poate am, dar nu le spun în faţă, iar în timp ajung să le înţeleg motivele şi îi accept şi îndrăgesc). Şi-apare, apare şi viitorul meu şef şi habar n-am când a trecut o juma de oră, dar am spus iar tot ce nu vroiam să spun

Niciun comentariu: