joi, 25 decembrie 2014

sâmbătă, 20 decembrie 2014

Fight or flight

Ce-mi doresc în 2015? To stand up and fight. Şi nu din 2015, ci începând de-acum.
Să nu mai renunţ în ultimul moment (ca ieri la chef) sau când devine greu (ca la ultimele locuri de muncă).
Să schimb ceea ce pot şi să accept ceea ce nu pot schimba.

vineri, 12 decembrie 2014

TBI

si Grey's anatomy

duminică, 30 noiembrie 2014

Freelancer

Ce fain sună. Simplu. Hotărât. Oare şi lui i-a trebuit atât de mult să-şi găsească locul? Când mă gândesc la cele 10+ locuri de muncă ale mele...
Iar partea cu dreptul chiar e o idee bună.

Îmi vreau chitara. Şi la patinoar.

marți, 25 noiembrie 2014

Lucruri bune la cele nşpe mii de locuri de muncă pe care le-am avut

1. Rol - am scris cu ambele mâini. am rezistat la o droaie de şedinţe într-o singură zi. am învăţat termeni tehnici
2. Asc - m-am descurcat să traduc
3. Şcoală (1) - am avut o lecţie ca lumea (la a 9-a), când clasa a cooperat
4. Şcoală (2) - am ales un film bun (how to train your dragon). lecţia cu Haustiere, piranha
5. CGS - am învăţat să umblu cu programul
6. Ina - am tradus destul de ok la protecţia muncii. am înţeles o parte dintre procese. reuşisem să umblu cu soft-ul de pontaje
7. PMP - mi-am făcut ordine în dosare şi găseam orice informaţie în timp record. n-am mai cerut la fiecare 5 minute ajutor din Ungaria
8. Arvato - am învăţat şi acasă, numai să-mi fie mai uşor
9. Alv - am luat apeluri
10. Aero - n-am stat chiar mută în fabrică. am chituit bine piesa aia mare
11. Alv - perioadă de acomodare scurtă. am luat apeluri mai repede decât era programt - thanks Jack, hope you are well, I kinda miss your world and lovely voice.

luni, 24 noiembrie 2014

Punct şi... de la capăt?

Duminică m-am bewerbenit pt 4 posturi. Azi am primit nu-ul la 2... Nu vreau să merg iar la cazier. Şi aş vrea să vă mai văd... Şi mi-e cam frică. De singurătate. De faptul că nu ştiu să fac nimic şi nici să învăţ. De decizii.

vineri, 21 noiembrie 2014

Încerc să învăţ ceva din toată discuţia de luni, din tot timpul pe care mi l-ai acordat. Ca să nu mai fac aceleaşi greşeli pe viitor. Şi tot ce îmi pot aminti este că mă complac, că-mi trag puterea din faptul că-mi plâng de milă, că am schimbat de prea multe ori locul de muncă. Şi-mi repet într-una că nu pot. Sau nu vreau. Sau amândouă. Sau nu mai ştiu. Sunt dezordonată. Mi-e frică să greşesc, mi-e frică să fiu criticată. Şi mă bântuie de ani toate greşelile pe care le-am făcut, toate lucrurile netermiante. Şi kilogramele în plus. Şi faptul că nu sunt în stare să-mi fac prieteni sau, dacă mi-i fac, să-i păstrez.

marți, 18 noiembrie 2014

c ya

https://www.youtube.com/watch?v=1w7OgIMMRc4

duminică, 16 noiembrie 2014

prezidenţiale, o revizie şi grădiniţa cu 2000 euro

vineri, 14 noiembrie 2014

Dacă trec de la o stare la alta înseamnă că mi-am pierdut minţile? Sau sunt la fel ca oricare altul/a?

Fain răspunsul tău, Andrei. A picat la fix după o săptămână de chin, de adormit şi de trezit cu "să plec de-aici" până la obsesie.
Îmi sunteţi dragi, dar nu mă pot apropia de voi. Cu fiecare zi mă închid mai mult în mine.
Nu-mi place ce fac, dar nici atât de rău nu este. Nu mă deranjează să vorbesc cu oamenii. Mă zdrobeşte faptul că nu 

Răspuns(ul)

Fain răspuns.

Trist e cand nu stii ce sa faci si ramai agatat in asta fara sa te misti dreapta, stanga, in fata sau in spate.
Trist e cand privesti o situatie din punctul tau de vedere si nu esti capabil sa te bucuri de ea prin bucuria aluilalt.
Trist e sa vorbesti fara sa iti pese ca nu asculta nimeni.
Trist e sa faci triliarde de lucruri si sa nu stii la finalul zilei cu ce te-ai ales.
Trist e sa stii ca poti muta munti si sa nu indraznesti sa incepi sa faci asta pentru ca nu e nimeni altcineva convins de asta.
Trist e sa iti vina sa spui lucruri si sa nu o faci pentru ca ai terminat conversatia in mintea ta si nu a iesit bine.
Trist e sa-ti privesti povestea vietii ca pe viata ta, cand de fapt e doar o poveste…
Trist e sa uiti sa te bucuri ca iti zambeste lumea pentru ca un prostalau ti-a f***t ziua.
Iar lista poate continua.

joi, 13 noiembrie 2014

Nu ştiu încotro mă îndrept...

sâmbătă, 8 noiembrie 2014

Bremer Sommer la final. Rumänischer Herbst.

Ascult Andreas Bourani. Îmi aminteşte de Breminale. 

A fost o săptămână lungă. Prea lungă. S-a încheiat aseară, după ora 21. Şi s-a soldat c-o jumătate de algocalmin pentru durerea de cap pe care-o aveam de la prânz. Şi c-o amorţeală în tot corpul, de parcă m-a bătut cineva. Gâtul, umerii, picioarele. Cred că de la sapă vii mai puţin praf decât de la statul ăsta în fund cu ochii în calculator şi mintea în toate părţile. Şi, în final, pentru ce? Ai impresia că rupi locul, că este nevoie de tine. NU-i adevărat!

A fost soare toată săptămâna, dar în dimineaţa asta refuză să se-arate. Doar o lună plină-mi râde-n geam de pe la şase. 

De ce Bremer Sommer la final?

15 octombrie, trecut de 16.30: 
- Pe Skype nu se poate? 
- Nu ne permite tehnica.
Ironic, nu-i aşa?

Apoi Harun, care a stat mult mai puţin decât mi-am imaginat. 
Şi soferul de taxi pe care-l dor mâinile când ia curse de la pas
Toate se leagă?!

duminică, 19 octombrie 2014

2 noaptea. România sau Germania? ALV sau ... ceva, orice: translator, ambalator, Leiharbeit. Bremen sau ... - au zăpadă! : ). Mă chinui să fac o listă cu toate avantajele, toate temerile, toate... toate.

îmi lipsesc roşiile şi castraveţii noştri, pâinea, brânza şi slăninuţa, crenvurştii, libertatea, grătarele, munţii - în care nu urc...
mi-e frică... s-o iau de la zero: chirie, cont bancar, asigurare medicală... dar ce asigurare!, telefon, internet, mobilă


joi, 16 octombrie 2014

choices. decisions.

i'm not quitting. i choose to take a risc.

miercuri, 8 octombrie 2014

Cireaşa de pe tort

Am impresia că e marţi. 
Am pierdut autobuzul. 
Şi nu-mi amintesc să mă fi pontat ieri de ieşire.

A doua săptămână de lucru şi plouă cu oferte de angajare. Translator la stb. Support IT la... stb. Asistent manager (tot un rahat e, cu toate că sună pompos) la pas - dac-ai ştii, cucoană, că am plecat de-acolo din seria să plătească pt că sie hat Scheiße gebaut şi pentru că sfârşit de proiect...
Câteva luni in Germănica, posibil Koblenz, mi-ar fi plăcut. Şi asta în dimineaţa când am vrut să-mi dau demisia. Pentru că, cu o zi înainte, în şedinţă, mi s-a explicat cum odată [sau "o dată"?! ieri am scris "mi-e dor" legat...] ce ai lucrat la alv nu mai poţi de dragul firmei (mie mi-au fost dragi doar oamenii, unul mai exact şi tocmai cu el n-am vorbit şi nu vorbesc mai deloc şi văd că-i supărat şi nu ştiu ce să fac) şi cum mi s-a făcut o favoare, iar superiorul meu direct a luat şuturi în fund ca să fiu primită înapoi.
Miha, dacă-mi spuneai asta la telefon, nu acceptam. Sau poate de frică, motivul pentru care nu mi-am dat demisia a doua zi la prima oră, tot aş fi acceptat.

Şi H.: E. mi-a scris luni că vine, B. a sunat marţi, i-au făcut cu mâna.

Iar azi, cireaşa de pe tort: Gern möchten wir Sie persönlich kennenlernen und laden Sie zu einem Vorstellungsgespräch am Donnerstag, 16.10.2014 um 14:30 Uhr in unsere Geschäftsstelle ein. În Bremen.

Ce să fac?

miercuri, 24 septembrie 2014

Despre doctor si dor si toate cate as putea sa va povestesc, dar ce rost ar avea. Mi-e dor de voi, de mine-acolo, astept sa vii, imi esti speranta.

sâmbătă, 13 septembrie 2014

N-am apucat sa ma vad de sus pana jos. Odata ma imbrac si eu ok si-atunci nu fac poze. Iar la restaurant sunt singura in tricou.
Planuri:
sa invat sa dansez
sa dau de carnet
sa spun da si nu hotarat, sa zambesc cu toti dintii sau sa plang in hohote, sa dansez cu vlaga
sa citesc
sa-nvat ce-am tocit candva si ce n-am stiut niciodata
sa fac sport
sa stau dreapta

sâmbătă, 6 septembrie 2014

Realizări

Poate cea mai mare realizare este să bleib wie du bist :).
Într-o lume rea, să nu urăşti, să zâmbeşti, să ţipi şi să treci peste, să ţipi, dar să nu loveşti în alţii.
Mi-e dor de voi, M., E., P., S. Tare tare dor.

Realizare e să faci un străin să-ţi iubească ţara, să-şi descarce pe smartphone o aplicaţie care să-l ajute să-ţi înveţe limba, să citească în timpul său liber despre România şi asta doar de dragul tău.
Realizare e când copilu' cu care faci temele începe să înveţe germană de dragul tău.
Şi realizare e cursul meu de masaj.

Regret e că n-am ştiut să păstrez legătura cu oamenii care mi-au fost şi încă-mi mai sunt dragi. Că n-am ştiut să preţuiesc clipa. Dar lupt să mă-ndrept. Ca să am realizări, nu regrete.

Şi vreau la Airbus!

vineri, 5 septembrie 2014

I flipped.

miercuri, 3 septembrie 2014

Răspuns

Îmi desfac contractul de muncă. I'm free! Dar a rămas gustul ăla amar de m-au dat afară. Pt că nu mai au nevoie de mine sau, cel mai probabil, pt că am "răbufnit": să plătească pt că sie hat Scheiße gebaut. Mă sperie că pot aduna atâta ură/neputinţă.
: )., ar tb să mă dezvăţ să-l folosesc. Scheiß egal i-am spus şi lui Nils, aşa că s-ar putea să se-aleagă praful şi de Bewerbung-ul meu de astăzi.
Aşa aş fi vrut să vă mai văd...
În loc să gândesc înainte să vorbesc şi să trec peste ce-am spus deja, pierd timpul cu autocritica.

Am sunat pt bonuri. Săpt viit e la servici. Să vorbim. Adică.... încă mă mai vreţi înapoi?!

Vreau la mare, deşi mi-e frică de drum.

Bremen

... sau: 12 săptămâni, 4 kg, 1 întâlnire cu poliţia, 3 vizite la spital şi-un playlist.

luni, 14 iulie 2014

1. das kotzt mich an
2. hy.
3. hihi
5. proofreading

sâmbătă, 12 iulie 2014

Winnie the Pooh.

vineri, 11 iulie 2014

Mă bucur pt tine, dar deja mi-e dor de voi!!! Şi aş fi vrut să vb în sala de mese, dar am uitat complet de Amsterdam.

marți, 8 iulie 2014

luni, 7 iulie 2014

Vise, ţeluri, de vorbă cu M.

Îmi prinde bine să fiu aici, cu voi. Am vise, am temeri. Vreau să le ofer copiilor mei totul, vreau o viaţă bună, vreau un concediu. Visam să învăţ olandeză, să învăţ despre tot şi toate, mă fascina spaţiul.

miercuri, 4 iunie 2014

Bremen - ce n-am ştiut

Land, la fel ca Hamburg
format din Bremen şi Bremerhaven (la vreo 60 km)
Hamburg are HH, Bremen are HB
suprafaţă mai mare ca Düsseldorf
metrou şi aeroport 

vineri, 30 mai 2014

Calcule

1000 de euro ar tb sa-mi ajunga 4 luni. 250 pe luna. Cumpar si impart. Nu poftesc. Apa. Blugi. Haine putine si bune. Si-un fier mic de calcat. Plimbari. No regrets. 4 luni de vacanta.
Corzi. De data asta imi iau chitara cand ma intorc. Carti.
Chirie si un loc de munca. Ar fi faaaaaaaaaaaaiiiiiiiiiiiiiiiiiinnnnnnnnnnnnn! As avea unde sa ma intorc. In vacanta : ). Si-am plati fara probleme masina.

vineri, 23 mai 2014

i love u

(de ce n-ai mai avut nicio tragere de inimă. te văd în fiecare zi, chiar dacă nu ne mai salutăm!)

miercuri, 21 mai 2014

Nu, dar mă bucur că da.
(Is it me? Abia am făcut duş :((
Ştiu că nu. Nici n-aş putea trăi cu da.

I hate my job.
Vreau departe.
Să tac, să nu mă mai laud.
Să nu mă mai plâng.
Ice cream.
I scream.
Bed.

duminică, 18 mai 2014

Joi, vineri, sâmbătă

Joi am făcut primul masaj. Do that for a living, ăsta era planul.
Şi-a venit, mi-a fost dor de ea.
Poiană, oiţe, curcubeu.

Vineri. Dacă vreau să exersez; am râs.

Vreo 5 rafale de ploaie. Verde, galben, albastru, alb. Kurtos.
SMS.

Freistoß - free kick - lovitura libera
Abseits - off side
Ecke - corner
Keeper (Torwart) - goalie
Einwurf - aruncare de la marginea terenului

sâmbătă, 17 mai 2014

Vorbesc prea mult, prea tare, fără rost.
Rezolv greu, întreb prea mult, pierd timpul.
Şi-am vrut să plătesc eu taxiul,
să-mi iau liber,
chiar să amân.
Ieri? Mie-mi era să nu fie mâine. Interviu. Nici 1/2 h. Numai aici n-am mai fost. O hală dreptunghiulară, un etaj, un avion, peretele de sticlă cu vedere spre câmpul de rapiţă. Galben pe verde cu nori de furtună, dealuri, munţi, nori joşi, nori de ceaţă. Ce-aş fi făcut o poză...
Nu ştiu dacă asta vreau,
dar aici nu mai merge....
Ieri am uitat să mă pontez.

Mersi de ajutor. Nu asta am vrut să spun!, aş fi vrut să mai stai, mă bucur că mă ajuţi, că-mi vorbeşti.

Nu mai sunaţi?

marți, 6 mai 2014

Trag de mine. Să termin cele nici 8 pagini. Să nu adorm. E soare, a nins pe munte. Răsărit, nori sparţi. Ce bine că dai drumul la căldură. Îmi place dacă ne aduci tu dimineaţa şi ne laşi la liceu. Dar ţi-ar trebui şi altă muzică.
Da, Ionuţ, îi dau înainte. Doar că înaintele meu s-ar putea să fie altul decât cel pe care vi-l imaginaţi voi. Angajează translatori pentru Germania. Din toate 3, ar fi cea mai bună variantă. Fără ochi în calculator, fără scos ochii. Doar tu eşti nemulţumit.

luni, 5 mai 2014

sâmbătă, 3 mai 2014

mergi la sală din cauza mea sau a lui Tammy?

joi, 1 mai 2014

3 pagini, mă chinui cu ele de la prânz. e 22.22. ţi-am citit blogul pe sărite. 4 ani diferenţă. îmi placi. sunt de vânzare? să încercăm? şi mai am una pe marţi. şi sch. 3. mâine ies cu voi, o să-mi lipsiţi. şi-o revizie. şi examenul la masaj. aş vrea să te masez. am mare nevoie de exerciţiu.
Mulţumesc!

luni, 14 aprilie 2014

Fucked up

Senzaţie de vomă.

N-ai plecat! Ce bine! Dar ne duci la serviciu... Ce rău! Ione, nu mai spun nimic de la un timp. Nici nu mai ştiu ce. Vreau să plec. Nu ştiu unde, cum, ce-am să fac, vreau doar să scap de-aici.
Împung. 
Mersi Oana. Că m-ai chemat la masă. Că m-ai aşteptat la prăjituri. Ovi. Mi se pare aşa ciudat că încă mai încercaţi să vorbiţi cu mine. Neaţa, Dan. Cosmin.
Orarul. Andrei.

Coşmaruri cu goana după blugi. Lasă, plec, îmi iau de-acolo.

Senzaţie de vomă. O mie de gânduri. Mii de variante.
Nu sunt nici acum hotărâtă, dar aţi putea întreba în ce oraş şi în ce condiţii? 

Senzaţie de vomă.
Düsseldorf. Nu ştiu care-ar fi primul loc în care-aş vrea să merg. La apă. Şi-apoi în Olanda.

vineri, 28 martie 2014

Oficial am dat-o-n bară. O mare de oameni şi stau singură. Un birou vesel şi tac.
Două posibilităţi:
- de luni nu-mi mai pasă şi vorbesc.
- renunţ, oricum ne despart mult prea multe, n-am cum să le mai recuperez.

joi, 27 martie 2014

Am rămas singura din staţie. Sprint, simt pantalonii largi pe mine, e bine.
Bună dimineaţa. A răspuns. A mai spus ceva? 
Sunt împiedicată. Obosită. Da, Dan, e doar joi, dar sunt obosită. Şi plictisitoare. O fraieră. Fac lucruri faine şi nu ştiu să-mi fac reclamă, să glumesc, să râd. 
Nu vin la karaoke pt că merg la curs. Nu e masaj tailandez, dar ar fi fain să am Outlook-ul plin de cereri de masaj : ). Nu vin pt că nu m-aş simţi bine, dar asta nu v-o mai spun.
Legea compensaţie. Am vorbit cu tine/ tu cu mine la 4, n-am mai vb în bus. Aş fi vrut să stau lângă tine. Poate-i mai bine că n-am stat, iar n-aş fi spus nimic sau aş fi spus numai prostii. De ce cobori? Nu aştept să văd, o rup la fugă, comportament demn de vârsta mea...
Nu-mi merg mâinile. Am în sfârşit ulei, dar nu merge nimic. Mi-e ciudă. Şi vreau să faceţi masaj şi pe mine.
Trecut de 7 jumate. Hai acasă. Bila, prostii, cer senin şi aer destul de cald.
Pot să cânt şi în baie, Miha ; ).

miercuri, 26 martie 2014

Am refuzat (încă de ieri) seara de karaoke cu colegii. Doar noi?! Pt. Dan poate, dar nu cred că sunt invitaţi.
Mersi că încă mă mai chemi la masă, Oana.
Încerc, dar nu prea merge. Măcar a trecut repede.
Inbox-ul meu? Te-ai înroşit? O iei pe urmele lui Cosmin, cauţi motive? Oricum, I like you.
Oboseală.

marți, 25 martie 2014

Scuze, Oana. Ar fi trebuit să urc odată cu voi. Nu mă aşteptam să fie atât de plin încât să nu mai ajung până la voi. Dan, aş vrea să vorbesc cu tine, să stau cu voi - Adi, eşti amabil, iar Răzvan e liniştit de când îl ştiu - să stau lângă tine tot drumul. ... azi n-a fost ziua mea. Şi mi-a mai rămas şi ciocolata în aparat. Nu mă simt bine printre voi... Nu mă pot adapta. Şi nu mai înţeleg nimic. Cred că nici nu mai vreau. Era ceva cu suprasolicitarea, moment în care creierul pur şi simplu respinge orice nouă informaţie.
Masaj...

sâmbătă, 22 martie 2014

the lucky one

joi, 20 martie 2014

a bubuit becul la baie, n-a mai venit autobuzul, am vorbit prea mult, n-am vorbit deloc cu tine, bafta la test, I like you.
masaj.
vorbesc incontinuu.
maine va sun, stiu cum e sa astepti un raspuns.

miercuri, 19 martie 2014

Hell YEAHHHHHhhhhhhh!!!

I like you... as a person... nothing special.

Ieri ai venit cu traducerea. Azi am reusit sa-ti vorbesc. Imi place sa stau cu tine, esti de treaba.

Ieri a fost o zi lunga. Serviciu cu tot cu training (ce cuvant nesuferit), masaj/ limbarnita, epilat/ Intalnire cu joe Black/ lacrimi de crocodil, spalat pe cap.
Alaltaieri - invoire, dureri de burta pana-n noapte.

Azi: a sunat ceasul si-am fost sigura ca-i sambata. Atunci de ce l-oi fi pus sa sune? Nu, ma, e miercuri. Dus spartan. Don't take anything for granted/ centrala da eroare/ nu vine apa calda. Soferasul cu intarziere, am spus buna dimineata, muntii.

The book thief, nu se mai face odata16.30, nu vreau sa stau prea mult pe-aici.

Autobuzul.

Yahoo. Invitatie la licitatie. Iuhuuu, desi nu stiu cat/daca mai pot. Next... Nu se poate! Nu se poate!? 
Yeahhhhhhhhhhhhh!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Dac-ati sti ca acum cateva zile m-am miorlait ca ar fi trebuit sa accept oferta cu cele 6 luni de pauza. Dac-ati sti cat m-am chinuit in ultima luna, c-am plans joi, ca fiecare ce faci? imi taie orice urma de elan. Dac-ati sti ca ieri m-am uitat cu jind la mail-ul de la Aachner Platz, iar azi la Kölner Lichter, ca ma uit mai des la pozele din Ddorf si rasfoiesc iar ofertele la Rewe si Lidl.

Sar prin casa, abia astept ziua de maine si intrebarea. Abia astept sa vorbesc cu tine. Vreau sa vorbesc cu tine. Sau tu cu mine. Stiu ca n-o sa plec, dar ... I'm happyyyyyyyyyyyyy!


joi, 13 martie 2014

let go

marți, 11 martie 2014

curs. vizita. down. doar lucruri neterminate...

duminică, 9 martie 2014

mucenici.

sâmbătă, 8 martie 2014

Rotten eggs, 8 martie, I don't wanna talk about it şi nici nu cred că e vreo problemă, la mijloc, n-ai fost azi? Simona şi Kerstin, urmează, sper, Frau P., poate AStrid.

miercuri, 5 martie 2014

ce-aş vrea să stau cu tine-n pauze, să vorbesc cu tine şi nu pot, nu ştiu cum...
I like you.

marți, 4 martie 2014

Vorbesc prea mult. De ce o fi trebuit sa povestesc in autobuz?! Razvan, sper ca nu mi-ai dat atentie. Mi-e frica sa nu ajung ca Liviu. Sunt deja? Iar cu tine, persoana cu care chiar as vrea sa vorbesc, nu pot.

luni, 3 martie 2014

hi :)

duminică, 2 martie 2014

carnaval

vineri, 28 februarie 2014

Gol


Dimineaţă a fost linişte. Doar băieţii şi soarele. 
Mersi, copilu'.

A., eu nu i-am cumpărat nimic de 1 Martie. Niciodată, cred. Se pune că lucrez?

Nu ştiu de ce nu vorbesc cu tine. Cu nimeni. Ce fac?

N-am nicio ocupaţie, nicio plăcere, nimic al meu. Sunt o gaură neagră.
Tura de ieri mi-a prins bine. Dar mi-ar fi plăcut să merg. La nesfârşit. Să alerg. Aerul era numai bun.

Citesc. Mai bine decât nimic.
"The impoverished always try to keep moving, as if relocating might help. They ignore the reality that a new version of the same old problem will be waiting at the end of the trip."
(The Book Thief)


joi, 27 februarie 2014

Am greşit direcţia

Nu mai am chef de nimeni. 
Nu-mi place ce fac, 
mă scoate din minţi că nu înţeleg, 
mă deranjează că n-am niciun pic de siguraţă, 
iar tu, şefu', nu-mi prea placi. 
Şi nu m-aş fi plâns azi 
dacă nu mă întrebai de ce sunt aşa cuminte. 

Steppenwolf. 
Renunţăm, 
încet-încet, 
şi tu, şi eu, 
şi voi.
Mă îndepărtez
ca de obicei.
Vreau să plec odată.
Nu te obosi să-mi spui "pa",
nu cred că mai salut mâine.

Mersi de telefon, Mari. Eu nu te-am sunat...

miercuri, 26 februarie 2014

Îmi pare rău


E 12 şi e soare. Nefumătorii s-au dus la cantină. Declar pierdute: chef de muncă, bună dispoziţie, nepăsare (de tipul sunt la început, e normal să nu ştiu/să întreb, încet-încet am să învăţ).
Singur? N-am curajul să vin spre tine, îmi pare rău. 
Oare mă înşel? Aşa sunteţi voi, amabili? Sau e ceva mai mult?

16.30, te ocolesc şi rup uşa cu un pa răguşit. N-ai răspuns, nu-i aşa? Nici eu nu ţi-am vorbit azi, dar te aud, te văd (chiar şi dincolo de geam).

Aş vrea să citesc, să nu mă mai opresc până nu termin cartea. Îmi obosesc ochii în monitor, mi-e dor de-o carte adevărată, cu miros de nou. Mă pierd în cuvinte.

Înţeleg când vorbiţi. - Ieri visam chiar să conversez cu Paul, el germană, eu franceză - Poate mai încolo, dacă rămân.

Şi-aş vrea să nu mă mai plâng vouă, R., A., să nu mai spun nimănui că vreau să plec, deşi vreau! Pentru că-mi sunteţi tare nesuferite când sunaţi. Pentru că nu vreau să-mi pierd anii într-un birou făcând nimic.
Is this, Is this the life
I wanna live, I wanna carry on
Is this, Is this the life
Do you wanna carry on???

marți, 25 februarie 2014

Învoirea

Am vorbit în plus.
Şi-am avut şi-o tentativă de a-l încuraja pe tata... exact pe dos le-am spus. Şi-am încercat să-mi cumpăr blugi...

Puterea gândurilor: ieri am ieşit din sală şi ningea. Ninge! Poate mâine nu venim la muncă! Cineva a râs. Ieri am fost în formă! Cu fulgi mari şi planul de a deturna autobuzul, cu cartea mea al cărei narator e moartea şi cu băieţii. Astăzi nu ştiu ce am, dar mâine nu mai sunt aşa!

Şi-am plecat de-acasă cu gândul că astăzi nu mai sunt aşa. Şi n-am mai fost. Fără vreun motiv anume. N-am chef de toate astea, intru în panică până şi la lucrurile simple. N-am vocabular.

Ieri sau azi ne-am petrecut în uşă? Ai scăpat hârtia de 10: "m-a intimidat [nu-ştiu-cine]". Am trecut pe lângă în loc s-o iau de jos. Am avut impresia că partea cu intimidatul se referea la mine. Cred că ieri a fost, pentru că nu mi-a păsat. Nu mai semeni cu A.

Şi tipul dinaintea mea a început cu învoiri, libere, pân-a plecat de tot. Ar fi trebuit să tac. Dar mă gândesc să plec! Malente e aproape de mare şi mi-ar plăcea să le învăţ germană. Totuşi, de data asta n-am să plec (sper!) până nu am ceva sigur. Vreau să fac cursul de masaj, îmi place în ţară, îmi place să stau cu voi, băieţi (pe mimoze : ) încerc să le ignor).
Dar am spus-o, Dan, Paul şi Răzvan. 

De azi nu mai avem lămâile.

duminică, 23 februarie 2014

Kinderbal

Un stol de gânduri. Laurentia. Clătitele. Fanfara. Dansul. Repetiţiile. Marşul. Herr T. Chiar a fost azi! Mi-e dor să merg în rochiţă.

sâmbătă, 15 februarie 2014

Crezi că-ţi place un anume loc de muncă? Angajează-te! N-o să-ţi mai placă.
Îţi urăşti actualul loc de muncă? Demisionează! O să plângi după el.

Întâi dtr, ieri locurile de la Arbeitsamt (Malente) şi azi unul la Ina. Sper să citeşti şi să-mi confirmi/infirmi.

... J

joi, 6 februarie 2014

Medicina muncii

Din nou! Reuşesc să rămân în lumea mea chiar şi atunci când sunt într-o mare de oameni. Singură.
Şi contractul. Au maşini (cu un ocol de toată frumuseţea, dar sunt)!
Real. Toţi 4 la cumpărături. Şi la ieşire, pe un raft din standul cu reviste, domnul doctor: cu geaca roşu cu alb, ochii albaştri, expresia tristă...

miercuri, 5 februarie 2014

Charlotte's Web

N-am chef de nimic. Nici de citit, nici de scris, nici de mers la serviciu. Păcat de soarele de-afară, de zăpadă, de timpul pe care-l irosesc. 
Vineri ne-am văzut liberi. De fapt joi seara. Sau a fost miercuri? Cred că miercuri. Drifturi, noi şi baieţii cu busul. 

A-nceput în ziua înmormântării, pe 24. Soarele dinaintea zăpezii. Musafirii, 6 inşi într-o sufragerie, râsete. Dar revolta şi neputinţa au continuat, la fel şi fixaţia mea pentru domnul doctor. S-au terminat toate vineri, pe 31. Pentru că am vorbit cu I. joi? Sau poate chiar m-a deocheat cineva vineri? Am trecut pe dubstep, m-am îndrăgostit de Sail - Awolnation (Unlimited Gravity Remix) şi n-am putut să mai văd nicio ştire, niciun interviu, nicio poză. Am trecut la folk.

sâmbătă, 11 ianuarie 2014

High&Low. New Year's Resolutions

Propunere de colaborare. Am avut noroc şi de data asta. Credeam că mi s-a înfundat. Dar o să fie muncă, tariful e mic.

Mi-au virat salariul. Astronomic. Ar fi trebuit să rămân? Ar trebui să mă întorc? Anturajul... Şi faptul că ieşeam din casă şi nu mai pierdeam nopţile pe net. 
A sunat Simo dimineaţă. Pentru ea e şi mai greu.

A intrat factura! Ar fi trebuit să merg şi eu. Aşa a ales să mă acopere.
Întreabă şeful de mine.

Bunica e bine. Iar tu ştii ce vrei şi pari mult mai înţelept decât mine.

De ce mi-ai dat unfriend? - Ai dreptate: lua-l-ar dracu' de facebook. - Sau eu ţi-am dat? 
Îmi cer scuze pentru tot ce ţi-am greşit (I know I did).
Dar am "câştigat" un om drag mie.
Mişto poze. Poate nu trebuia să le văd şi de-aici unfriend-ul? Aceeaşi fată. Ce joc joci? Cu mine? Cu ea? N-am mai avut puterea să te sun cum mi-am propus (dar n-am sunat nici la Personal...), dar ar fi aiurea să-ţi port pică: you've been a good friend.

Până la urmă aş putea să fac cursul de masaj.
Şi să-mi cumpăr o pernă.
Şi să merg la patinoar. - Mi-ai dat like! Şi-ai dat share! Dar prietena e prietenă, iar eu nu sunt ceea ce vrei.

Aparat dentar
Ecograf and stuff
Maraton

Munte
Snowboarding
Escaladă
Parapantă
Baloane de săpun
Zmeu + cusut la maşină
Solar

Obs: club/disco - dacă voi merge vreodată, sper să fie doar ca să dansez până nu-mi mai simt picioarele

miercuri, 8 ianuarie 2014

Introduction to Genetics and Evolution (03.01 - 28.03)

C1. Evolution
- vs development
- natural selection
- common ancestor
- split
- lineage
- fossil record
- vestigial organs and genes

C2. Genetics