miercuri, 26 februarie 2014

Îmi pare rău


E 12 şi e soare. Nefumătorii s-au dus la cantină. Declar pierdute: chef de muncă, bună dispoziţie, nepăsare (de tipul sunt la început, e normal să nu ştiu/să întreb, încet-încet am să învăţ).
Singur? N-am curajul să vin spre tine, îmi pare rău. 
Oare mă înşel? Aşa sunteţi voi, amabili? Sau e ceva mai mult?

16.30, te ocolesc şi rup uşa cu un pa răguşit. N-ai răspuns, nu-i aşa? Nici eu nu ţi-am vorbit azi, dar te aud, te văd (chiar şi dincolo de geam).

Aş vrea să citesc, să nu mă mai opresc până nu termin cartea. Îmi obosesc ochii în monitor, mi-e dor de-o carte adevărată, cu miros de nou. Mă pierd în cuvinte.

Înţeleg când vorbiţi. - Ieri visam chiar să conversez cu Paul, el germană, eu franceză - Poate mai încolo, dacă rămân.

Şi-aş vrea să nu mă mai plâng vouă, R., A., să nu mai spun nimănui că vreau să plec, deşi vreau! Pentru că-mi sunteţi tare nesuferite când sunaţi. Pentru că nu vreau să-mi pierd anii într-un birou făcând nimic.
Is this, Is this the life
I wanna live, I wanna carry on
Is this, Is this the life
Do you wanna carry on???

Niciun comentariu: