duminică, 30 noiembrie 2014

Freelancer

Ce fain sună. Simplu. Hotărât. Oare şi lui i-a trebuit atât de mult să-şi găsească locul? Când mă gândesc la cele 10+ locuri de muncă ale mele...
Iar partea cu dreptul chiar e o idee bună.

Îmi vreau chitara. Şi la patinoar.

marți, 25 noiembrie 2014

Lucruri bune la cele nşpe mii de locuri de muncă pe care le-am avut

1. Rol - am scris cu ambele mâini. am rezistat la o droaie de şedinţe într-o singură zi. am învăţat termeni tehnici
2. Asc - m-am descurcat să traduc
3. Şcoală (1) - am avut o lecţie ca lumea (la a 9-a), când clasa a cooperat
4. Şcoală (2) - am ales un film bun (how to train your dragon). lecţia cu Haustiere, piranha
5. CGS - am învăţat să umblu cu programul
6. Ina - am tradus destul de ok la protecţia muncii. am înţeles o parte dintre procese. reuşisem să umblu cu soft-ul de pontaje
7. PMP - mi-am făcut ordine în dosare şi găseam orice informaţie în timp record. n-am mai cerut la fiecare 5 minute ajutor din Ungaria
8. Arvato - am învăţat şi acasă, numai să-mi fie mai uşor
9. Alv - am luat apeluri
10. Aero - n-am stat chiar mută în fabrică. am chituit bine piesa aia mare
11. Alv - perioadă de acomodare scurtă. am luat apeluri mai repede decât era programt - thanks Jack, hope you are well, I kinda miss your world and lovely voice.

luni, 24 noiembrie 2014

Punct şi... de la capăt?

Duminică m-am bewerbenit pt 4 posturi. Azi am primit nu-ul la 2... Nu vreau să merg iar la cazier. Şi aş vrea să vă mai văd... Şi mi-e cam frică. De singurătate. De faptul că nu ştiu să fac nimic şi nici să învăţ. De decizii.

vineri, 21 noiembrie 2014

Încerc să învăţ ceva din toată discuţia de luni, din tot timpul pe care mi l-ai acordat. Ca să nu mai fac aceleaşi greşeli pe viitor. Şi tot ce îmi pot aminti este că mă complac, că-mi trag puterea din faptul că-mi plâng de milă, că am schimbat de prea multe ori locul de muncă. Şi-mi repet într-una că nu pot. Sau nu vreau. Sau amândouă. Sau nu mai ştiu. Sunt dezordonată. Mi-e frică să greşesc, mi-e frică să fiu criticată. Şi mă bântuie de ani toate greşelile pe care le-am făcut, toate lucrurile netermiante. Şi kilogramele în plus. Şi faptul că nu sunt în stare să-mi fac prieteni sau, dacă mi-i fac, să-i păstrez.

marți, 18 noiembrie 2014

c ya

https://www.youtube.com/watch?v=1w7OgIMMRc4

duminică, 16 noiembrie 2014

prezidenţiale, o revizie şi grădiniţa cu 2000 euro

vineri, 14 noiembrie 2014

Dacă trec de la o stare la alta înseamnă că mi-am pierdut minţile? Sau sunt la fel ca oricare altul/a?

Fain răspunsul tău, Andrei. A picat la fix după o săptămână de chin, de adormit şi de trezit cu "să plec de-aici" până la obsesie.
Îmi sunteţi dragi, dar nu mă pot apropia de voi. Cu fiecare zi mă închid mai mult în mine.
Nu-mi place ce fac, dar nici atât de rău nu este. Nu mă deranjează să vorbesc cu oamenii. Mă zdrobeşte faptul că nu 

Răspuns(ul)

Fain răspuns.

Trist e cand nu stii ce sa faci si ramai agatat in asta fara sa te misti dreapta, stanga, in fata sau in spate.
Trist e cand privesti o situatie din punctul tau de vedere si nu esti capabil sa te bucuri de ea prin bucuria aluilalt.
Trist e sa vorbesti fara sa iti pese ca nu asculta nimeni.
Trist e sa faci triliarde de lucruri si sa nu stii la finalul zilei cu ce te-ai ales.
Trist e sa stii ca poti muta munti si sa nu indraznesti sa incepi sa faci asta pentru ca nu e nimeni altcineva convins de asta.
Trist e sa iti vina sa spui lucruri si sa nu o faci pentru ca ai terminat conversatia in mintea ta si nu a iesit bine.
Trist e sa-ti privesti povestea vietii ca pe viata ta, cand de fapt e doar o poveste…
Trist e sa uiti sa te bucuri ca iti zambeste lumea pentru ca un prostalau ti-a f***t ziua.
Iar lista poate continua.

joi, 13 noiembrie 2014

Nu ştiu încotro mă îndrept...

sâmbătă, 8 noiembrie 2014

Bremer Sommer la final. Rumänischer Herbst.

Ascult Andreas Bourani. Îmi aminteşte de Breminale. 

A fost o săptămână lungă. Prea lungă. S-a încheiat aseară, după ora 21. Şi s-a soldat c-o jumătate de algocalmin pentru durerea de cap pe care-o aveam de la prânz. Şi c-o amorţeală în tot corpul, de parcă m-a bătut cineva. Gâtul, umerii, picioarele. Cred că de la sapă vii mai puţin praf decât de la statul ăsta în fund cu ochii în calculator şi mintea în toate părţile. Şi, în final, pentru ce? Ai impresia că rupi locul, că este nevoie de tine. NU-i adevărat!

A fost soare toată săptămâna, dar în dimineaţa asta refuză să se-arate. Doar o lună plină-mi râde-n geam de pe la şase. 

De ce Bremer Sommer la final?

15 octombrie, trecut de 16.30: 
- Pe Skype nu se poate? 
- Nu ne permite tehnica.
Ironic, nu-i aşa?

Apoi Harun, care a stat mult mai puţin decât mi-am imaginat. 
Şi soferul de taxi pe care-l dor mâinile când ia curse de la pas
Toate se leagă?!